Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 15 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieEvenimentȘtiri

Sector 6 | Amenzi pentru comercianţii care vând alcool şi tutun minorilor

513
amenzi pentru comercianţii care vând alcool şi tutun minorilor
amenzi pentru comercianţii care vând alcool şi tutun minorilor. FOTO: Poliţia Locală Sector 6

A început să curgă cu amenzi pentru comercianţii care vând elevilor alcool şi ţigări. Două magazine au activitatea suspendată şi au primit şi amenzi de 15.000 de lei după ce vânzătorii au fost prinşi de Poliţia Locală a Sectorului 6 că au vândut produsele destinate exclusiv adulţilor unor elevi din zonă.

Poliţia Locală a anunţat că agenţii de la Inspecţie Comercială au intensificat controalele odată cu începerea şcolii. Cele două magazine vizate au fost închise temporar şi patronii trebuie să direcţioneze o parte din profit către plata amenzilor.

Conform autorităţilor, în primul caz agenţii au surprins un minor care a cumpărat un pachet de țigări de la un comerciant din apropierea Pieței Veteranilor. Amenda pentru societatea comercială a fost de 10.000 de lei.

În al doilea caz, la o terasă aflată în apropierea Liceului „Eugen Lovinescu”, au aplicat o sancțiune de 5.000 de lei firmei și un avertisment vânzătoarei care le-a permis să bea alcool unor elevi.

Amenzi pentru comercianţii care vând alcool şi tutun minorilor. Cei de la Poliţia Locală dau un semnal general: Vrem ca toate magazinele din apropierea școlilor să respecte legea și să nu vândă alcool și produse din tutun minorilor! Dacă și voi știți astfel de cazuri, sunați-ne – 021/9546. Totodată, pot fi contactaţi inclusiv prin canalele de social media.

CITEŞTE ŞI: Piaţa volantă din faţa Academiei Militare, verificată de ANPC. Comercianţii minţeau că au „produse tradiţionale”

Elevii care deranjează orele ar putea ajunge în „camera de detenţie”

Dacă în afara şcolii sunt autorităţi care îi trag la răspundere pe elevi, şi în interiorul şcolii măsurile punitive au devenit mai dure, odată cu adoptarea noului „Statut al Elevului”. Actul, care prevede și noile săli de detenție pentru cei care deranjează orele, a fost publicat pe 12 august în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul Ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024.

Anterior, ministrul Educației menționa că „posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație.”

CITEŞTE ŞI: Camerele de detenție din școlile şi liceele Capitalei | Reprezentanții elevilor din București: „Impactul psihologic nu va fi unul bun”

Autor

pe același subiect

Ploi torențiale și vânt puternic, în weekend, la București. ANM a emis cod galben. FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea
ArticoleȘtiri

Ploi torențiale și vânt puternic, în weekend, la București. ANM a emis cod galben

Vremea devine instabilă, la București, în acest weekend. Administrația Națională de Meteorologie...

ILFOV | Amendă de 5.000 de lei pentru că a refuzat să-și sterilizeze câinii
ArticoleȘtiri

ILFOV | Amendă de 5.000 de lei pentru că a refuzat să-și sterilizeze câinii

Un bărbat din județul Ilfov a primit o amendă în valoare de...