Asociaţia „Metrou Ușor” acuză, printr-un comunicat de presă că parte din forma actualizată a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), documentul strategic care ar urma să stea la baza politicilor și investițiilor în domeniul mobilității la nivelul întregii regiuni București – Ilfov, este reciclată din documentații precedente ce nu mai sunt de actualitate.
De asemenea, membrii celei mai importante asociații de profil din Capitală susțin că multe dintre măsurile propuse nu sunt sustenabile.
Principalele probleme ridicate de membrii Asociației „Metrou Ușor” cu privire la noul PMUD țin de chestiuni legate de mediu.
Astfel, este subliniat faptul că nicio autobază nu este propusă pentru a fi electrificată dar și că necesarul de troleibuze din Capitală ar fi fost calculat greșit.
CITEȘTE ȘI Portul „București 1 Decembrie” și parcul logistic la Jilava, incluse în PUG-ul Dinamic al Capitalei
Asociaţia „Metrou Ușor” acuză. Redăm, integral, cele 6 observații transmise:
1. Nicio autobază nu este propusă pentru a fi electrificată, nici măcar parțial, până în 2040. În schimb, prin instalarea stațiilor de încărcare lentă în depourile de troleibuze se dorește reducerea capacității de garare a troleibuzelor pentru a face loc autobuzelor electrice.
Este inacceptabil acest lucru și am solicitat electrificarea autobazelor diesel. Autobuzele electrice trebuie sa înlocuiască autobuzele diesel. Ridicăm semne de întrebare asupra viziunii și strategiei municipale de combatere a poluării.
2. Se estimează un necesar de 1.400 de autobuze noi până în 2040, fără a fi specificată motorizarea acestora. Ar putea fi electrice? Ar putea fi GNC? Ar putea fi diesel? Am solicitat clarificarea acestui aspect.
3. Extinderea rețelei de #troleibuz cu 500m către Terminalul #Apusului a fost eliminată din varianta finală a documentului, cu toate că aceasta era prevăzută în draftul PMUD 2.0. Am solicitat reincluderea acestui obiectiv firesc și necesar, justificând oportunitatea.
4. Necesarul de #troleibuze noi pentru următorii ani este eronat calculat și subestimat în raport cu situația curentă de pe teren. De asemenea, necesarul calculat nu este corelat cu propunerile de extindere a rețelei stipulate în același document.
5. Am identificat o serie lungă de erori și neconcordanțe în materialele scrise și ilustrate din cadrul documentului, unele dintre acestea demonstrând că s-au reciclat capitole și tabele întregi din documentații precedente ce nu mai sunt de actualitate.
De la linii de #tramvai desființate acum zeci de ani ce apar ca fiind propuse pentru “modernizare”, până la căutarea de “alternative” la Magistrala6 de metrou care se află deja în construcție. Pe toate acestea le-am sumarizat și trimis autorităților pentru corectare.
6. Am trimis o serie de observații privind amenajarea stațiilor de transport public în conformitate cu bunele practici europene pentru accesibilitate.
PMUD 2.0?
„Observațiile noastre își propun doar să corecteze lacunele identificate. Ne bucură că dezvoltarea transportului public prin extinderea metroului, tramvaiului, troleibuzului și introducerea trenului metropolitan rămân piloni principali ai PMUD 2.0.
Privim în același timp cu dezamăgire la cât de puțin a fost implementat din PMUD până în prezent, precum și la situațiile în care strategia a fost și rămâne total ignorată în detrimentul unor câștiguri electorale rapide, precum în cazul construirii unor pasaje rutiere neconforme pe inelul median. Amintim și că Asociația “Metrou Ușor” s-a implicat activ în cadrul fiecărei dezbateri premergătoare PMUD, onorând invitația organizatorilor și venind cu numeroase propuneri ce au fost și acceptate, spre a fi incluse în document”, se mai arată în comunicatul de presă.
Introduse în 2013, planurile de mobilitate urbană reprezintă o centralizare și o analiză a documentelor esențiale pentru reorganizarea mobilității urbane în Uniunea Europeană.
Aceste planuri sunt proiectate pentru a răspunde nevoilor specifice din zonele urbane în vederea optimizării sistemelor de transport și mobilitate. În prezent, forma actualizată a PMUD se află în dezbatere publică iar detaliile pot fi consultate aici.