Povestea lui Cami, cu final fericit. Dacă în urmă cu câteva luni viața ei atârna de un fir de ață, din cauza unei infestații masive cu căpușe, acum este bine sănătoasă, iubită și îngrijită de familia care a adoptat-o, transmit reprezentanții ASPA București.
Cami a ajuns în adăpostul ASPA Mihailești în stare precomatoasă, cu zeci de căpușe înfipte în piele.
Pe 17 mai, un echipaj de intervenții ASPA a fost solicitat să ridice doi câini de pe strada Intrarea Butiei din Sectorul 2. Era vorba despre Cami și „protectorul său”, povestesc reprezentanții ASPA.
Colegii noștri au găsit o cățelușă în vârstă de aproximativ 1 an, slăbită și deshidratată, și un alt câine care stătea în preajma ei, încercând să o protejeze.
Cei doi au fost preluați și transportați de urgență la adăpostul ASPA Mihăilești, unde medicii veterinari au început tratamentul de înlăturare a căpușelor.
Cățelușa, botezată Cami de personalul adăpostului, a avut nevoie de o transfuzie de sânge pentru a putea supraviețui pe toată perioada extragerii căpușelor.
După o săptămână de tratament, a urmat o săptămână de îngrijiri și observații. Totuși, voința de a trăi și-a spus cuvântul, iar Cami a învins. Starea ei s-a îmbunătățit considerabil, astfel încât a putut părăsi cabinetul.
După doar o lună, Cami și-a găsit căminul tocmai în Germania. A fost adoptată de o familie iubitoare, iar acum trăiește la curte, unde este extrem de fericită.
Povestea lui Cami și a altor zeci de căței din adăposturi
Cami nu este un caz unic. Alte sute de căței așteaptă în adăposturile ASPA Mihăilești și ASPA Bragadiru, în speranța că își vor găsi un cămin doar al lor.
Cei interesați să adopte pot vizita adăposturile de marți până sâmbătă, între orele 10:00-16:00.
De asemenea, pentru a ușura procesul, ASPA a lansat un catalog online cu căței. Acesta cuprinde fotografii și informații despre fiecare cățel propus spre adopție, dar și despre procedură și actele necesare.
Peste 1.700 de câini sunt înscriși, în acest moment, în catalogul online. Pentru a găsi mai ușor cățelul potrivit, persoanele interesate de adopție pot filtra rezultatele în funcție de sex, vârstă, talie, culoare și adăpost.
CITEȘTE ȘI: Catalog online cu cățeii din adăposturi, lansat de ASPA