Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 3 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | Incendiu uriaş la Afumați. Hala afectată s-a prăbuşit parţial

457
Incendiu uriaş la Afumați. FOTO: ISU B-IF
Incendiu uriaş la Afumați. FOTO: ISU B-IF

Incendiu uriaş la Afumați. Focul a afectat, noaptea trecută, un depozit de 2.000 de metri pătraţi. Pompierii au mers la faţa locului cu 18 autospeciale, pentru a încerca să stingă flăcările şi să limiteze pagubele în jur.

UPDATE 08:42: Incendiul a fost stins, dar pompierii supraveghează locul

Intervenția pentru stingerea incendiului a continuat pe parcursul nopții, iar numărul autospecialelor a fost redus progresiv. În acest moment, mai sunt în Afumați 6 autospeciale de stingere, un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD, potrivit unui comunicat al ISU București-Ilfov.

„Au fost utilizate inclusiv 2 buldoexcavatoare pentru realizarea unor deschideri în interiorul depozitului, în vederea îndepărtării elementelor prăbușite și accesului către focarele ascunse.

Intervenția a implicat un grad mare de risc pentru echipajele de pompieri, din cauza prăbușirii rapide a structurii metalice a depozitului, sub efectul temperaturilor ridicate din interior.

Arderea s-a manifestat cu o dezvoltare rapidă, din cauza materialelor depozitate (produse electrocasnice), iar fumul degajat nu a prezentat un pericol pentru populație.

Am acționat în regim integrat alături de IPJ și IJJ Ilfov, care ne-au sprijinit prin măsurile de ordine publică implementate, pentru accesul autospecialelor de pompieri în zona de manifestare a incendiului și facilitarea deplasării acestora către punctele de alimentare cu apa”, se mai arată în comunicat.


Din cei 2.000 de metri pătraţi au ars 1.300, conform reprezentanţilor ISU Bucureşti-Ilfov. Iniţial, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum pe o suprafață de 500 de metri pătraţi, dar s-a extins.

Pompierii transmiteau în timpul intervenţiei la acest incendiu uriaş din Afumați că, din cauza lipsei hidranților sau altor surse de apă, alimentarea se realizează de la alte centre comerciale cu rezervă de apă, din localitatea Afumați.

În total, la faţa locului au acţionat 18 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori și două echipaje de prim ajutor.

CITEŞTE ŞI: Acuzaţii de furt la adresa pompierilor care au stins focul de la Prosper. ISU: „Integritatea personalului e o prioritate a instituţiei”

Nu au fost victime

Structura metalică a halei care a ars a fost afectată, drept urmare construcţia s-a prăbuşit parţial, în urma acestu incendiu uriaş din Afumaţi. Pompierii au luptat să stingă focul care ardea generalizat la interior, iar pentru asta acţionau de pe două laturi, concomitent. Încercau, în acelaşi timp, să protejeze două hale învecinate.

Totodată, eforturile echipelor de intervenţie erau concentrate pentru protejarea altor trei spaţii de depozitare aflate la mică distanţă.

CITEŞTE ŞI: Amenzi de 420.000 de lei pentru că Hala Laminor nu are autorizaţie de securitate la incendiu

Autor

pe același subiect

Programe de susținere de un milion de euro, pentru tinerii defavorizați din Sectorul 5. FOTO: PS5
ArticolePrimărieȘtiri

Programe de susținere de un milion de euro, pentru tinerii defavorizați din Sectorul 5

Tinerii defavorizați din Sectorul 5 vor beneficia de programe de ajutor. Prin...

Sterilizări gratuite câinii cu proprietar Măgurele
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

Sterilizări gratuite pentru câinii cu proprietar, în Măgurele

Protecția Animalelor CJ Ilfov a anunțat o campanie de sterilizări gratuite pentru...

Restricții de circulație pe DN1, în zona viitoarei stații de metrou Paris. CNAIR: se trasează marcaje rutiere
ArticoleȘtiriTransport

Restricții de circulație pe DN1, în zona viitoarei stații de metrou Paris. CNAIR: Se trasează marcaje rutiere

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că o serie...

Miercurea Sirenelor amânată
ArticoleEvenimentMain

DSU: „Miercurea Sirenelor” se amână. Exercițiul urma să aibă loc în București și în țară

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) informează că exercițiul „Miercurea Sirenelor” se...