Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Canicula se menține, în Capitală. Maxime de până aproape de 40 de grade

Canicula se menține, în Capitală. Maxime de până aproape de 40 de grade
Cod portocaliu de caniculă. Foto: Arhiva

Canicula se menține, în Capitală. Capitala rămâne, în continuare, sub avertizări meteo de căldură, potrivit ANM. Vorbim de temperaturi caniculare în următoarele zile, cu maxime termice care vor ajunge până la 39 de grade.

În intervalul 12 august, ora 10:00 – 13 august, ora 9:00, este cod galben de caniculă, iar maximele termice se vor situa în jurul valorii de 36‑37 de grade. De asemenea, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura minimă va fi de 18 – 20 de grade. Vântul bate până la moderat.

CITEȘTE ȘI: Şinele de tramvai în paragină de pe liniile lui 14 şi 55 vor fi reabilitate. Contract de aproximativ 27 de milioane de euro

Caniculă în Capitală

Canicula se menține, în Capitală. De marți, 13 august, temperaturile cresc și este cod portocaliu de caniculă. Mercurul din termometre va ajunge până la 38‑39 de grade. Minima va fi de 20‑21 de grade, cu o noapte tropicală. Cerul va fi senin, iar vântul o să bată slab. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăşi 80 de unităţi.

Începând din 14 august, ora 9:00 până pe 15 august, ora 9:00, canicula se mai domolește, dar rămâne cald, în Capitală. Temperatura maximă se oprește la 35‑36 de grade. Cerul va fi mai mult senin și vântul va sufla slab și moderat. Noaptea, valorile termice vor ajunge la 19 – 20 de grade.

ANM a emis, luni, o serie de atenţionări cod galben şi cod portocaliu de caniculă, valabile luni, marţi şi miercuri, în jumătate din ţară.

Caniculă și disconfort termic în 15 județe

Potrivit ANM, judeţele vizate de atenţionarea meteorologică sunt: Argeş, Arad, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Timiş, Teleorman,Vâlcea şi municipiul Bucureşti.

ANM precizează că valul de căldură va persista în sud-vest şi sud şi în zilele următoare. 

CITEȘTE ȘI: Modernizarea Gării de Nord începe la final de 2024, „crede” Grindeanu. Lucrări de 1 miliard de lei

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.