Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

VIDEO | Cum arată nodul rutier A0-A2 cu 24 de ore înainte de inaugurare

319
Cum arată nodul rutier A0-A2. FOTO: capturi din video FB / Ionel Scrioşteanu
Cum arată nodul rutier A0-A2. FOTO: capturi din video FB / Ionel Scrioşteanu

Bucata de autostradă a Bucureştiului (A0) de 10 kilometri dintre DN4 şi A2 (nodul rutier A0-A2) va fi inaugurată miercuri, 31 iulie, la ora 18, anunţă secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu.

Demnitarul a filmat bucata cu 24 de ore înainte de inaugurare şi în filmare vedem, de asemenea, cum arată legătura dintre cele două autostrăzi.

Este cel de-al doilea nod rutier dintre două autostrăzi, în regiunea București-Ilfov, anunţă oficialul citat. Astfel, de mâine, vor fi 43 de kilometri de autostradă ai A0 dați în trafic și 53 km finalizați. Asta înseamnă că a fost construită mai bine de jumătate din Autostrada Bucureştiului.

Nodul rutier A0-A2 este gata

Cei 10 kilometri care vor fi dați în circulație fac parte din lotul 1 Glina – Vidra din Autostrada Bucureștiului (A0), construiți de compania Alsim Alarko, din Turcia.

Încă de săptămâna trecută, Scrioşteanu arăta că bretelele care vor face joncțiunea cu A2 sunt gata. De asemenea, asfaltul este finalizat, cu tot cu marcaje.

100% din asfaltul care trebuia turnat pe acest lot este realizat. Se lucrează la ultima zonă de montare a parapetului metalic, căci vor fi aici 6 benzi de circulație pe A2, pentru a asigura legătura cu bretele A0.

Sunt montate și plasele de protecție, și urmează să fie montate și panourile fonoabsorbante”, a precizat demnitarul.

CITEŞTE ŞI: O nouă autostradă în România: București-Giurgiu

Circulația pe Lotul 2 Sud Vidra – Bragadiru între intersecțiile cu DN6 și DN5 a fost deschisă anul trecut (2023) iar în luna aprilie 2024 a fost deschisă și o secțiune de 7 km din lotul 1, care continuă legătura până la intersecția dintre A0 și DN4.

Segmentul Sud al Autostrăzii București, este împărțit în trei loturi, pentru care au fost anunțați câștigătorii licitațiilor încă din primăvara lui 2019.

Primele două loturi au fost câștigate de consorțiul turcesc Alsim-Alarko iar cel de-al treilea de asocierea greco-română Aktor-Euroconstruct. Ulterior, Aktor a preluat construcţia în întregime, potrivit Rador.

CITEŞTE ŞI: Conexiunea A1 cu Autostrada Soarelui, via Autostrada București Sud, gata la finalul lunii septembrie

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect