Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Undă verde pentru drumul radial dintre Sectorul 4 și comuna Vidra

548
Undă verde pentru
Undă verde pentru DR9. FOTO: Consiliul Judeţean Ilfov, via FB

Undă verde pentru drumul radial 9 (DR9) – Sud Expres, anunţă Consiliul Județean Ilfov (CJI). Drumul va avea o lungime de aproximativ 14 kilometri și va face legătura între Ilfov și Sectorul 4 din Capitală.

Traseul acestui nou Drum Radial 9 va fi – Ilfov (Jilava, Berceni, Vidra) – A0 – DNCB – Sector 4, București. Vorbeam ieri despre noul tronson pe care CNAIR-ul (Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale) îl va deschide circulației – 10 km A0 Sud.

Dar ca A0 să fie eficientă să decongestioneze traficul din zonă Ilfov – București, avem nevoie de Drumuri Radiale. Practic, ele vor intersecta aproape toate punctele cheie ale Ilfovului și ne vor conecta cu Drumurile Naționale, cu noua Autostradă de Centură, cu actuala centură și vor asigura o fluidizare majoră a circulației. 

Este simplu, noi face proiecte care să aibă continuitate, care să se întrepătrundă și, împreună, să asigure o expansiune a județului”, anunță președintele CJI, Hubert Thuma.

CJI transmite că Consiliul Tehnico-Economic – CNAIR a avizat varianta optimă a traseului Drumul Radial 9, în conformitate cu Analiza Multicriterială Etapa 2.

Atunci când a fost luată alegerea alternativei de traseu, s-a luat în considerare conectarea drumurilor cu rețeaua de infrastructură existentă, precum și legătura cu proiectele de transport aflate în dezvoltare, cum ar fi Autostrada București A0 și Centura București.

CITEȘTE ȘI: Trei linii STB modernizate. Peste 50 de milioane de euro are la dispoziție Primăria Generală

Undă verde pentru drumul radial. Traseul şi caracteristicile

Traseul pe care îl va traversa Drumul Radial 9, conform anunțului secretarului de stat în Ministerul Transportului, Ionel Scrioșteanu: Drumul Bercenarului (Sector 4) și Bulevardul Metalurgiei (Sector 4), supratraversare CF și DNCB – Nod între DR9, DNCB și A0 – supratraversare A0 – legătură cu Strada Sfânta Ana (Berceni/Vidra) – Intersecție cu DJ401 Vidra. 

Caracteristicile solicitate firmei care va proiecta drumul:

  • 4 benzi de circulație (câte 2 benzi pe sens)
  • 2 zone de acostament
  • 4 zone de siguranță cu parapeți
  • Zonă mediană de 8 metri lățime, pentru dezvoltarea ulterioară a transportului public
  • Piste de biciclete
  • Trotuar pietonal
  • Transport public
  • Iluminat public

Consiliul Județean Ilfov și Primăria Municipiului București, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB), lucrează la implementarea drumurilor radiale.

Aceasta se face în baza unui acord de colaborare cu CNAIR. Proiectul „Orbital București” presupune construcția a 8 drumuri radiale, care vor conecta străzi importante din București și Centura Capitalei cu Autostrada Bucureștiului (A0), trecând prin 30 de localități din zona metropolitană.

Alte drumuri radiale între București și Ilfov

În noiembrie 2023, Buletin de București relata că Ionel Scrioșteanu a confirmat construirea unui drum radial din cadrul aceluiași proiect, „Orbital București”. 

Este vorba despre Drumul Radial 10 – Măgurele Expres, cu o lungime de 11,17 kilometri. 

DR10 va asigura conexiunea între orașul Măgurele (Ilfov) și Municipiul București pe traseul: Autostrada A0 – oraș Măgurele – Parc Industrial Măgurele – DNCB – Prelungirea Ferentari.

Valoarea contractului este de 12,5 milioane lei, fără TVA, iar banii vin din fonduri europene nerambursabile. Durata contractului este de 12 luni.

În plus, în octombrie 2023, Nicușor Dan anunța că Drumul Radial 3 – Giulești Expres va avea o lungime de aproximativ 10,5 km, 4 benzi de circulație, câte 2 pe fiecare sens și va conecta Calea Giulești cu Centura Capitalei (DNCB), viitoarea Autostradă A0 si localitățile Chitila, Dragomirești – Vale și Săbăreni.

Prin execuția acestui drum, se vor realiza noi legături pentru intrări și ieșiri din Capitală, care vor optimiza și decongestiona zonele cu trafic aglomerat de pe Calea Giulești și Șoseaua București – Târgoviște.

CITEȘTE ȘI: Alfred Bulai a fost suspendat de SNSPA din toate funcțiile pe care le ocupa

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect