Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Furt de sezon. „Extracţie” de seif din casa unor dentişti plecaţi în vacanţă

269
Furt de sezon
Furt de sezon. FOTO: unsplash.com

Un furt de sezon a fost dejucat de poliţiştii Capitalei: un bărbat a furat seiful cu ceasuri, bijuterii, carduri bancare şi actele de identitate din casa unor medici stomatologi, soţ şi soţie, care erau plecaţi în vacanţă. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 13.000 de lei.

Întorşi din concediu pe 6 iulie, cei doi soţi au sunat la Poliţie şi au anunţat că în timpul vacanţei pe care au avut-o între 25 iunie şi 6 iulie cineva le-a intrat în casă, după ce le-a forţat uşa de la intrare şi le-a furat mai multe bunuri.

Ancheta a arătat că hoţul a sustras un seif în care se aflau șase ceasuri, bijuterii, două carduri bancare și acte de identitate. Prejudiciul a fost estimat la 13.000 de lei.

În urma verificărilor și cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul subunității au identificat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, bănuit de comiterea faptei. L-au găsit tocmai în Râmnicu Vâlcea, cu tot cu prada sa, care a fost recuperată integral.

Cazul, preluat de poliţiştii secţiei 2 din Bucureşti, este continuat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar acuzaţia din dosarul penal este de furt calificat.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Furt de sezon, dar fără repetiţie

Dacă în alţi ani acest mod de operare al hoţilor era unul pentru care poliţiştii trăgeau un semnal puternic de alarmă, în acest sezon nu au mai apărut informaţii în spaţiul public despre cazuri similare.

În schimb, în ultimele luni au fost mai multe cazuri de seifuri furate din locuinţe ori sedii ale unor business-uri.

CITEŞTE ŞI:

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect