Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Locale 2020

Nicușor Dan, despre viitorul CGMB: există o convergență de program între PNL, USR, PLUS și PMP

105

Nicușor Dan, contracandidatul Gabrielei Firea la Primăria Generală a Municipiului București, susține că va există aceeași coalizare a partidelor de dreapta, nu numai în privința sa, ci și cu privire la componența viitorului Consiliu General al Municipiului București.

Există o convergență de program între aceste patru partide. Aceste patru partide vor avea majoritate în Consiliul General şi sunt convins că o să venim pe 10 august cu un program coerent pentru bucureșteni”, a declarat Nicușor Dan la finalul unei conferințe de presă despre Compania Termoenergetica.

Cât privește aplicarea aceluiași scenariu și la nivelul celor șase sectoare, candidatul Dreptei la Primăria Generală spune că este optimist: “Până la momentul la care trebuie depuse listele mai e o lună şi sunt optimist ca o să existe înţelepciune pe sectoare”.

Sunt 60% dintre bucureşteni care sunt nemulţumiţi de direcţia în care merge oraşul iar în sondaje bucureştenii sunt preocupaţi şi văd problemele reale ale oraşului: trafic, poluare, clădiri cu risc seismic, corupţia din primărie, situaţia spitalelor. Important este că există o majoritate a bucureştenilor care votează partide de dreapta”, a mai adăugat acesta.

În privința candidaturii lui Victor Ponta, Nicușor Dan a spus că “vine din PSD, este un om de stânga, e clar de unde ia voturi”.

Sursă cover

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect