Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Cultură, Știri

Vacanța de vară la Muzeul Național de Istorie a României 

Vacanța de vară la Muzeul Național de Istorie a României 
Vacanța de vară la Muzeul Național de Istorie a României. FOTO: Arhiva 

Vacanța de vară la Muzeul Național de Istorie a României, care organizează o serie de ateliere de creație și educație muzeală. Evenimentele au loc pe parcursul lunilor iulie și august.

De asemenea, două expoziții temporare vor fi disponibile publicului, în această perioadă.

Vacanța de vară la Muzeul Național de Istorie a României presupune o serie de ateliere care se adresează, in special, copiilor aflați în vacanță si cuprinde patru tipuri de ateliere care se vor desfășura de luni până joi, începând cu ora 11:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.

Participarea se face pe bază de înscriere, cu cel puţin două zile înainte de data la care va avea loc atelierul, prin e-mail, la adresa educatiemuzealamnir@gmail.com.

Atelier de restaurare

Atelierul se desfășoară în fiecare zi de luni, începând cu ora 11:00, durează 90 de minute și are loc în expoziția „DAR: Donații, achiziții, recuperări”. Numărul de participanți este de la 1 la 10 iar vârstă participanților este 8‑14 ani.

Accentul se va pune de această dată pe piesele descoperite în urma săpăturilor arheologice, și modul în care acestea au fost restaurate și valorificate de către specialiști. În partea a doua a atelierului, participanții vor încerca să „restaureze” un astfel de obiect din lut.

Vacanța de vară la Muzeul Național. Jurnalul regal

Atelierul are loc în fiecare zi de marți cu ora 11:00 și se adresează copiilor cu vârste între 8‑12 ani și durează 90 de minute. De asemenea, se desfășoară în expozițiile „DAR – Donații, achiziții, recuperări, descoperiri arheologice ” și „Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României ”.

În cele două expoziții sunt etalate piese ce au aparținut membrilor Familiei Regale – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Carol al II-lea și Regina Maria. În partea a doua a atelierului, fiecare participant va primi un carnețel în care va trebui să noteze ca într-un jurnal, gândurile, trăirile și acțiunile, din perspectiva unui membru al Familiei Regale.

Personaje istorice

Atelierul se desfasoara in fiecare zi de miercuri, incepand de la ora 11:00 si dureaza 90 de minute. Se adreseaza copiilor cu varste intre 6-14 ani si are loc în expoziția „Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României”.

În expoziție sunt expuse piese ce au aparținut regilor României – Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea. În partea a doua a atelierului, copiii vor fi împărțiți în grupuri mici (două, maximum trei) si vor primi costume istorice (replici) și scenarii simple din viața Familiei Regale, pe care să le interpreteze.

Crearea propriei colecții

Atelierul se desfășoară în fiecare zi de joi, de la ora 11:00, durează 90 de minute și se adresează copiilor cu vârste între 6‑12 ani. Expoziția „Capodopere din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României” .

Expoziția va fi prezentata în cadrul unui ghidaj simplu. Apoi, copiii vor învața despre ceea ce înseamnă o colecție și cum se constituie aceasta în mod particular sau în  cadrul unui muzeu. Participanții vor putea să își creeze propria colecție de obiecte.

CITEȘTE ȘI: „Fotografii pe harta lumii.” Expoziție temporară la Muzeul Hărților

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.