Parcul Natural Văcărești va fi protejat contra incendiilor de un serviciu privat de pompieri, a anunțat marți primarul Capitalei, Nicușor Dan.
Delta naturală din București a fost afectată în anii trecuți de mai multe incendii de vegetație.
„Parcul Natural Văcărești are de la începutul acestei luni un serviciu privat de pompieri, dotat cu autospecială de stingere a incendiilor.
Suntem în curs de realizare a unui studiu de fezabilitate pentru un sistem de hidranți cu rezervă de apă dedicată, pentru a putea acționa rapid și punctual.
De asemenea, am reparat aleile principale care erau greu accesibile autospecialelor de intervenție sau autoturismelor care efectuează lucrările de întreținere“, a anunțat Nicușor Dan.
Serviciu privat de pompieri în Parcul Văcărești. Două incendii au avut loc deja anul acesta
Parcul Natural Văcărești a fost afectat în ultimii ani de mai multe incendii. Două au avut loc chiar anul acesta. În martie, Buletin de București a scris că focul a afectat aproximativ 7.000 mp. Au existat mai multe focare și, pentru a se evita pericolul de propagare, s-a intervenit cu 11 autospeciale de stingere.
Cu o lună înainte, un incendiu s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 1.5 hectare. Atunci, ISU preciza că, din cauza vântului, exista o posibilitate reală ca flăcările să se extindă, dat fiind că vegetaţia era uscată, care se aprinde foarte uşor.
Incendii au mai avut loc și în 2022 sau 2020. În urmă cu doi ani, focul a cuprins peste 5.000 de metri pătrați de vegetație.
În 2020, focul a afectat 20 de hectare din Delta Văcărești.