În timp ce criza sanitară cauzată de noul coronavirus continuă să se agraveze, sistemul medical începe să sufere și pe alte părți. De la spitalul Universitar lipsește Oxaliplatin un citostatic folosit în cancerul de colon. În lipsa medicamentelor, familiile pacienților se descurcă fiecare cum poate.
Soțul doamnei Carmen Kerbag este pacient al Spitalului Universitar din București de câteva luni de când a fost diagnosticat cu adenocarcinom colonic și metastază hepatică. Tratamentul primit presupune ședințe de chimioterapie din două în două săptămâni. Până acum a trecut cu bine de 6 din cele 12 ședințe planificate. Pe 9 iulie, a mers la spital pentru a 7-a ședință de tratament. I s-au făcut analizele de sânge și testul Covid-19 dar nu a mai primit tratamentul cu citostatice după ce personalul spitalului i-a comunicat că nu mai există în stoc nicio doză din medicamentul necesar ședinței de chimioterapie.
Medicamentul lipsă se numește Oxaliplatin, el nu se vinde la nicio farmacie din România, pentru că face parte din programul național destinat persoanelor cu cancer. Este procurat de către fiecare spital în parte, strict pentru pacienții înregistrați la acel spital.
Medicul responsabil de domnul Kerbag lipsește în această perioada, iar medicul care-l înlocuiește i-a comunicat că spitalul poate să procure acest medicament doar la finalul acestei luni. Astfel, familia a primit din partea spitalului o rețetă cu ajutorul căreia să poată cumpăra din altă țară acest medicament pentru a nu întrerupe tratamentul. După multe încercări, telefoane date în alte țări, stres, nervi și multe emoții, Carmen Kerbag, soția pacientului, povestește că a reușit cu ajutorul unei prietene să facă rost de o doză de Oxaliplatin pentru ca soțul ei să poată face ședința de chimioterapie.
Domnul Kerbag este cetățean român, dar originar din Liban, iar cu ajutorul familiei lui de acolo a găsit la un spital alte patru doze de Oxaliplatin pentru a putea finaliza tratamentul. Achiziția medicamentului este făcută din banii lor, fără sprijin din partea Spitalul Universitar din București sau al statului român.
Într-un răspuns dat Buletin de București, Spitalul Universitar de Urgență București susține că producătorul medicamentului îl va livra în 20 iulie și că încearcă să grăbească pe cât posibil acest proces.
Până atunci familiile fac tot ce pot să suplinească statul apelând cu disperare la persoane, spitale și instituții din alte țări.
Sursa foto – Spitalul Universitar de Urgență
Reporter – Florin Râșteiu