Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 12 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTermoficare

TERMOFICARE | Obiectivul pe 2024: 70 de kilometri de magistrală refăcuţi. Cu 20 mai mult decât anul trecut

717
FOTO: Facebook/Nicusor Dan

Conducte de termoficare din reţeaua primară ar urma să fie modernizate pe o lungime de 70 de kilometri în acest an, promit oficialii Primăriei Capitalei. Obiectivul este mai ambiţios decât cel din 2023, când au fost modernizaţi doar 50 de kilometri.

Până în acest moment, au fost înlocuite deja conducte magistrale pe o lungime de 25,5 km, pe cele 11 șantiere deschise în toate cele șase sectoare ale Capitalei. Este vorba de şantierele pe care se lucrează cu fonduri europene.

De asemenea, alte șantiere pentru modernizarea rețelei de termoficare au fost deschise cu bani de la bugetul local și cofinanțare de la Ministerul Dezvoltării.

La începutul lunii, Primăria Capitalei a demarat lucrările la Obiectivul 3 – Magistrala II SUD. Compania Municipală Energetica Servicii va moderniza nouă kilometri din rețeaua de termoficare care deserveşte mai multe zone din sectorul 2.

Tronsonul alimentează 17 de puncte termice, 89 blocuri de locuințe, 5.100 apartamente, două licee, Colegiul Național Iulia Hașdeu și Liceul Teoretic Ady Endre, dar și Școala Gimnazială nr. 56.

În perioada lucrărilor, vor fi schimbate conductele vechi de peste 40 de ani cu unele noi, preizolate, dotate cu senzori de detecție a avariilor.

Obiectivul 3 – Magistrala II SUD furnizează agent termic în următoarele zone:

  • Piața Iancului;
  • Șoseaua Mihai Bravu;
  • Bucur Obor;
  • Ștefan cel Mare;
  • Colentina, Aviației.

Compania Municipală Energetica dă asigurări că, pe tot parcursul lucrărilor, furnizarea apei calde nu va fi afectată, pentru că sunt instalate conducte de provizorat.

CITEȘTE ȘI:

Autor

pe același subiect

Turul ciclist al României modifică traseele a 21 de linii de transport. Trei linii naveta vor fi înființate. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Turul ciclist al României modifică traseele a 21 de linii de transport. Trei linii naveta vor fi înființate

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) modifică temporar...

Noi reguli în cluburile de fotbal pentru juniori din Capitală, afiliate la FRF. Se introduce cartonașul negru. FOTO: Imagine creată cu AI
ArticoleMain

Noi reguli în cluburile de fotbal pentru juniori și din Capitală, afiliate la FRF. Se introduce cartonașul negru

Federația Română de Fotbal va flutura cartonașul negru, la meciurile juniorilor fotbaliști,...