Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

FOTO | Cum va arăta Parcul Liniei, bucata până la Valea Cascadelor

FOTO | Cum va arăta Parcul Liniei, bucata până la Valea Cascadelor
FOTO: Primaria Sector 6

Primăria Sectorului 6 anunță că licitațiile pentru faza a treia a Parcului Liniei, sunt în desfășurare. Este vorba despre segmentul cuprins între Lujerului și Valea Cascadelor.

Autoritatea locală va anunța, luna viitoare, câștigătorul cu care se va semna contractul. Urmează proiectarea iar, potrivit estimărilor, la final de august, început de septembrie, se va demara execuția lucrărilor. Este cea mai lungă fază, de 8 ha, cât cele două deja existente la un loc.

Zona era un fost maidan, plin de gunoaie.

În aprilie, Consiliul General a dat undă verde exproprierilor necesare pentru a III-a fază a parcului Liniei, din cartierul Militari, tronsonul dintre strada Lujerului şi Valea Cascadelor. Votul a venit după ce, în ianuarie, consilierii PSD au blocat proiectul, pe motiv că nimeni din administraţia Sectorului 6 nu era prezent să îl susţină. Între timp, au „pierdut” acest argument pe drum, după ce alianţa electorală PSD-PNL a fost perfectată.

Suma destinată exproprierilor este de 1.42 milioane de euro (7.1 milioane de lei), conform proiectului de hotărâre de Consiliu General.

Prima fază a parcului, ce cuprinde o suprafaţă de 45.000 de metri pătraţi, între Plaza Mall România și Cora Lujerului, a fost dată în folosinţă pe 1 Iunie 2023, de Ziua Copilului, și tot atunci au început lucrările pentru faza a II-a. Segmentul din Parcul Liniei dintre Gara Cotroceni și Bulevardul Doinea Cornea (unde se află AFI Cotroceni), adică Faza 2 și 2 bis din cadrul proiectului, a fost terminat pe 28 aprilie 2024.

Parcul liniar din Militari se va întinde pe 4,2 km, de la AFI Cotroceni la Valea Cascadelor.

CITEȘTE ȘI:

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.