Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 10 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Tribunalul București: Gabriela Firea a încălcat legea când a cerut distibuirea voucherelor pentru combustibil

131


Tribunalul București a decis că Primăria Municipiului București (PMB) a încălcat dreptul cetățenilor de a fi informați după ce Gabriela Firea, actualul primar al Capitalei, nu a pus sub dezbatere publică proiectul inițiat de PMB în 2018, care prevedea distribuirea de vouchere pentru combustibil pentru navetiști. Decizia a fost luată după ce organizațiile non-guvernamentale ActiveWatch și Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) au dat în judecată Primăria pentru că aceasta nu a organizat o dezbatere publică. 

Proiectul car-sharing  acorda vouchere de combustibil de 500 de lei pentru cei care fac naveta în București și împart mașina cu vecini sau colegi și a fost votat de Consiliu General al Municipiului București la cererea Gabrielei Firea. 

În timp ce primarul Capitalei a subliniat că este o măsură pentru decongestionarea traficului din oraş, consilierii generali din opoziţie şi ONG-urile au criticat acest proiect, spunând că este doar o măsură populistă care nu va rezolva adevăratele probleme ale traficului.

https://www.facebook.com/ActiveWatch/photos/a.264336760262328/3511208748908430/?type=3&theater

Proiectul a ajuns pe 22 noiembrie în Consiliul General al Municipiului Bucureşti și a fost aprobat. Au fost 28 de voturi „pentru”, o abținere și 19 voturi „împotrivă”. USR și PNL au votat împotrivă, PMP .

După mai bine de doi ani actul a fost anulat în primă instanță de Tribunalul București, după sesizările depuse de CeRe și ActiveWatch, a considerat că primarul a refuzat să pună proiectul în dezbatere publică fără a da ocazia cetățenilor de a-și exprima punctul de vedere. “Deși proiectul de hotărâre a suscitat mult interes din partea publicului, reprezentanții Primăriei Generale nu au dat curs solicitărilor  și au decis să supună acest proiect votului Consiliului General fără respectarea normelor minime de implicare a cetățenilor și de transparență decizională.

În mod eronat, așa cum a confirmat decizia instanței, Primăria Municipiului București a considerat că acest proiect nu este un act normativ, ci un act individual, deși era evident că hotărârea privea întreg orașul (chiar zona București – Ilfov). Contestarea acestei hotărâri de Consiliu General este, de fapt, un semnal de alarmă cu privire la modul tipic în care actuala conducere a instituției alege să ia majoritatea deciziilor care vizează viața bucureștenilor., Mai puțin de 5% dintre proiectele de acte normative sunt supuse dezbaterii publice (cu excepția Planurilor de Urbanism). “ se arată în postarea prin care cele două organizații au anunțat câștigarea procesului în instanță. 

Decizia Tribunalului București nu este definitivă. Ea poate fi atacată la Curtea de Apel.

scris de

Oana Despa

Editor

pe același subiect

număr de mașini
ArticoleDiverseFeatured

București și Ilfov au același număr de mașini cât Tokyo, care are de 15 ori mai mulți locuitori

Sunt foarte multe autovehicule în București și Ilfov. La o populație de...

Sărbătoarea florilor de cireș, în Parcul Herăstrău. FOTO: RRA
ArticoleDiverseȘtiri

Sărbătoarea florilor de cireș, în Parcul Herăstrău

Sâmbătă, 12 aprilie, între orele 13:00 și 15:00, în Grădina Japoneză din...

Pelerinajul de Florii, sâmbătă, în Capitală. FOTO: basilica.ro
ArticoleDiverseȘtiri

Pelerinajul de Florii, sâmbătă, în Capitală

Sâmbătă, 12 aprilie 2025, în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile),...

METEO | Cod galben de vânt, mâine în Capitală. Sunt posibile și lapoviță și ninsoare. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Cod galben de vânt în Capitală. Sunt posibile și lapovițe și ninsori

Cod galben de vânt în Capitala joi, 10 aprilie, în intervalul 09:00‑23:00....