Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMediuȘtiri

Centura Verde București-Ilfov, cu un pas mai aproape de realitate. PSD, ultimul partid care se alătură demersului

516
FOTO: Alex Găvan/ centuraverde.ro

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a semnat „Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate și Viitor”, document în șapte puncte ce presupune conservarea pădurilor din jurul Capitalei, și implicit limitarea exploatării comerciale. Transformarea proiectului în realitate încă depinde de votul Camerei Deputaților, însă susținerea mult-așteptată din partea social democraților este definitorie pentru adoptarea noului Cod Silvic, transmit inițiatorii demersului.

Prevederile proiectului „Centura Verde”, înglobate în noul Cod Silvic, au fost adoptate de Senat cu 87 de voturi pentru, un vot împotrivă și trei abțineri, la finalul lunii aprilie.

La momentul actual, măsurile propuse sunt susținute de peste 12.000 de semnatari ai petiției online în acest sens. Până ieri, 3 iunie, PSD rămăsese ultimul partid principal care nu susținea oficial demersul.

Este ultima etapă din ceea ce înseamnă asumarea de către principalele partide parlamentare a creării Centurii Verzi București-Ilfov, oferind astfel și garanția că, foarte curând, odată cu adoptarea noului Cod Silvic, pădurile periurbane ale capitalei vor fi ocrotite pentru sănătatea noastră, a tuturor. Avem acum, oficial, consensul politic necesar adoptării acestui proiect la Camera Deputaților, în forma pe care noi am agreat-o cu Ministerul Mediului și care a trecut deja de Senat aproape cu unanimitate. Astfel, sunt întrunite toate condițiile ca până la finalul lunii iunie, când se încheie sesiunea parlamentară, Codul Silvic să devină lege (…).

Alex Găvan, Fondatorul Platformei Civice „Împreună Pentru Centura Verde”

Pe lângă ocrotirea pădurilor, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde susține alte două amendamente: primul se referă la accesul liber în pădure pentru recreere, în timp ce al doilea vizează includerea arborilor remarcabili în Fondul Forestier Național și asigurarea conservării lor.

Parcursul proiectului și blocajul din Camera Deputaților

Înaintată inițial către Parlament acum un an, sub forma unui proiect de lege, Centura Verde a avut mai întâi un parcurs pozitiv, reușind să atragă co-inițiatori de la toate partidele. Totuși, a rămas blocată la ultima comisie din Camera Deputaților, cea pentru „agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice”.

Drept urmare, pe 12 aprilie 2024, la aniversarea unui an de la startul demersului, Platforma Civică „Împreună pentru Centura Verde” a făcut pivotul și a depus textul inițial al proiectului de lege în forma unor amendamente la noul Cod Silvic. Fiind jalon în PNRR, noul Cod Silvic ar trebui adoptat până la sfârșitul sesiunii parlamentare actuale, mai exact până la finalul lunii iunie.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...