Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Parchetul Capitalei | Suspiciuni de corupție în Primăria condusă de Florentin Pandele. Două persoane, reținute că au luat șpagă 8.000 de euro

584
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE: Reprezentanții din Primăria condusă de Florentin Pandele au declarat că niciuna dintre cele două persoane reținute nu este angajată direct în cadrul instituției. Totuși, întrebați dacă cele două persoane sunt angajate în vreo companie deținută de Consiliul Local Voluntari, reprezentanții autorității locale au refuzat un răspuns direct și au transmis că aceste societăți au, cumulat, 2.500 de angajați și fiecare companie în parte trebuie să răspundă.

Două persoane din Voluntari au fost reținute de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru suspiciuni de trafic de influență. Acestea sunt acuzate că ar fi luat șpagă 8.000 de euro pentru a rezolva situația juridică a unui teren. Surse Buletin de București au transmis că ar fi vorba, în principal, despre un șofer al unei societăți publice din subordinea Primăriei conduse de Florentin Pandele.

Cele două persoane au fost reținute în uma unui denunț făcut chiar de către cei cărora le-a fost cerută suma de 8.000 de euro pentru a interveni în Primăria Voluntari. Denunțul a avut loc în luna februarie 2024, iar faptele de corupție ar fi avut loc între august 2022 și iunie 2023.

De asemenea, inculpații sunt reținuți pentru 24 de ore, însă pot fi arestați preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, şi beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...

Devino observator la alegeri
ArticoleMainPolitic

Vrei ca votul tău să nu fie furat? Devino observator la alegeri

Observatorii din secțiile de votare reprezintă o garanție că votul se desfășoară...

Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”
ArticoleEditorialMainPolitic

EDITORIAL | Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”

„Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un...