În urmă cu două săptămâni, Primăria Capitalei împreună cu Administrația Lacuri Parcuri și Agrement (ALPAB) au început un proiect care presupune plantarea a 100 de arbori pe unul dintre cele mai vechi bulevarde din Capitală – „Coroană Verde pentru Regina Elisabeta”. În continuarea acestuia, alți 64 de arbori vor fi defrișați pentru a face loc celor 97 de puieți din diferite specii care vor fi plantați în loc, începând din toamnă.
Săptămâna aceasta este ultima din sezonul de primăvară în care se mai pot planta arbori pe bulevardul Regina Elisabeta. La acțiunea de joi, 15 mai, a participat și primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, aflat în campanie electorală. El a plantat ultimul copac din cadrul acestei etape a proiectul 0, în faţa hotelului Cişmigiu.
În urma acțiunii de acum aproape două săptămâni, reporterii Buletin de București au adresat în scris mai multe întrebări către ALPAB cu privire la detaliile proiectului și planurile de plantare.
Reprezentanții instituției au transmis că pentru o „cromatică dinamică”, bulevardul Regina Elisabeta a fost împărțit pe patru zone, unde se vor planta diverse soiuri de copaci, după cum urmează:
- Zona 1 (Piața Universității – Calea Victoriei, inclusiv zona învecinată cu Piața Tricolorului) – vor fi plantați copaci din specia Gleditsia triacanthos, cunoscută popular drept glădiță, plătică sau roșcov sălbatic. Acest tip de arbore are un frunziș fin și rarefiat pentru a pune în evidență arhitectura clădirilor. În zona statuilor din piață, se complează cu soiurile Betula pendula (Mesteacăn argintiu) și Quercus rubra (Stejar roșu).
- Zona 2 (Calea Victoriei, după zona de lângă Piața Tricolorului – Strada Ion Brezoianu) – se vor planta copaci din specia Liquidambar (Arbore de gumă) pentru că zona este în majoritate rezidențială, iar soiul are o capacitate mare de reținere a prafului.
- Zona 3 (Strada Ion Brezoianu – Bulevardul Schitu Măgureanu) – va fi continuată plantarea copacilor Ginkgo biloba
- Zona 4 (Bulevardul Schitu Măgureanu – Piața Mihail Kogălniceanu) – vor fi plantați copaci din specia Liquidambar (Arbore de gumă)
Reprezentanții ALPAB au mai transmis că proiectul este executat în două etape anul acesta, din cauză că arborii depind de intrarea și ieșirea din vegetație. Acest fapt va împinge astfel plantarea copacilor rămași în toamnă.
Întregul plan al proiectului „Coroană Verde pentru Regina Elisabeta” presupune defrișarea arborilor aflați în declin biologic și uscați în proporție de 100% de pe bulevard, îndepărtarea din alveole a rădăcinilor rămase în urma defrișărilor și plantarea propriu-zisă a noilor copaci.
În plus, reprezentanții ALPAB au mai adăugat că pentru alegerea speciilor de copaci care vor fi plantați în centrul orașului, s-a ținut cont de „valoarea istorică și rangul urbanistic al sitului”, locul fizic al străzii pe care vor fi amplasați, cerințele ecologie ale fiecărei specii legate de umiditate, temperatură, sol, durabilitatea la fenomene extreme climatice, rezistența la vânt, sare și paraziți.
Controversa ulmilor seculari
Valoarea istorică, din ultimii aproape 100 de ani, a întregii zone o aduceau și ulmii plantați la începutul anilor 1900. De-a lungul timpului, mulți dintre ei au fost afectați de boli și doar câțiva au supraviețuit. Ultimii rămași erau cei care umbreau Bulevardul Maria Elisabeta, dar și aceștia au început să se usuce din cauza tăierilor agresive din ultimii ani.
Bulevardul din inima Capitalei a rămas, astfel, fără arborii care rețineau praful și asigurau un surplus de aer curat în doar câțiva ani, în urma unor „toaletări” excesive. Președinta Asociației Peisagiștilor din România, Diana Culescu, a vorbit cu reporterii Buletin de București în 2020, când a clarificat că toaletarea copacilor din București este „o invenție a administrației publice din România”. Ea a precizat că în cărțile de specialitate ale horticultorilor există doar câteva feluri de tăiere, dar care trebuie făcute de oameni calificați, cu instrumente specifice. Așa-zisa toaletare a fost confundată în timp cu tăierile de regenerare, acțiune care nu se face de mai multe ori pe an și cu agresivitatea pe care au suferit-o copacii din Capitală de-a lungul anilor, a mai menționat peisagista.
Comments are closed.