Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ȘtiriTransport

Lifturi noi în pasajul pietonal Piața Presei Libere

538
FOTO: FB/ PMB

Lifturile din pasajul pietonal de la Piața Presei Libere au fost înlocuite. Administrația Străzilor București a igienizat spațiile, a înlocuit sticla securizată a cabinelor și a montat lifturi noi, anunță Primăria Capitalei.

Potrivit instituției, investiția era „necesară”, întrucât cele vechi au fost vandalizate și nu mai funcționau.

Cele două lifturi au costat aproximativ 600.000 lei, fără TVA.  Achiziția a fost lansată odată cu licitația pentru înlocuirea scărilor rulante de la Universitate.

Procedura de achiziție a celor opt scări rulante (acces Teatrul Naţional, Spitalul Colţea, Universitate, Muzeul Universităţii) a fost lansată în vara anului 2023. Investiția făcută de Administrația Străzilor București este de 3.500.000 lei, fără TVA.

La finalul anului 2023, primarul general Nicuşor Dan a anunțat că Administrația Străzilor București a semnat contractul și că scările rulante vor fi înlocuite în 2024.

Scările rulante care nu se prea rulează

În 2008, Pasajul de la Universitate a fost modernizat, în urma unei investiții de 6 milioane de euro, numai că „scările rulante au fost mai mult defecte decât funcţionale”, conform unei liste lungi de articole scrise de-a lungul anilor de multe publicații online.

În 2011, scările rulante din pasajul Pieței Universității au fost puse în funcțiune, după ce instituția Avocatului Poporului a sesizat într-un comunicat de presă că acestea nu funcționează, și a cerut informații Primăriei Capitalei și Metrorex.

Urmare a sesizării din oficiu a instituţiei Avocatul Poporului şi a demersurilor întreprinse atât la nivelul SC Metrorex SA, cât şi la Primăria Municipiului Bucureşti, scările rulante din incinta şi din afara staţiei de metrou Universitate au devenit funcţionale“, anunţă instituţia într-un comunicat.

Din 2008 până în 2012 primăria a avut un contract de întreţinere a scărilor cu firma producătoare, pe care l-a reînnoit în 2014, pentru suma de 700.000 euro, valabil până în 2016, conform Digi24. 

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de aspmb.ro, ultimele patru contracte pentru Servicii de întreținere scări rulante Pasaj Universitate au fost semnate cu aceeași firmă, valorând în modul următor:

  • 2023, 48.000 lei, fără TVA, pentru 10 luni
  • 2021, 38.400 lei, fără TVA, pentru 8 luni
  • 2020, 284.386 lei, fără TVA, pentru 3 luni (deși numele propriu-zis al contractului apare ca Reparații scări rulante Pasaj Universitate)
  • 2019 –  14.400 lei, fără TVA,, pentru 3 luni.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...

Trei universități din București, printre cele mai bune din țară. Foto: Universitatea din București
ArticoleEducațieȘtiri

Trei universități din București, printre cele mai bune din țară într-un clasament realizat de experți români

Trei universități din București ocupă primele locuri într-un clasament al instituțiilor de...