Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 6 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Locale 2020 Plângere penală împotriva lui Daniel Florea pentru perturbarea conferinței de presă a lui Nicușor Dan
Locale 2020PrimărieȘtiri

Plângere penală împotriva lui Daniel Florea pentru perturbarea conferinței de presă a lui Nicușor Dan

44

Nicușor Dan, Candidatul Opoziției la Primăria Capitalei, a depus azi o plângere penală împotriva Primarului Sectorului 5 Daniel Florea, a Șefului Poliției Locale și a Șefului Companiei de salubritate a Sectorului 5 pentru evenimentele de săptămâna trecută, când mașinile de salubritate ale Sectorului 5 au bruiat o conferință de presă a candidatului.

În timpul conferinței de presă de pe 18 iunie, mai multe utilaje de salubritate ale Sectorului 5, inscripționate cu „#DF” – inițialele Primarului PSD al Sectorului 5 Daniel Florea, au claxonat pe tot parcursul declarațiilor lui Nicușor Dan, iar o mașină care dezinfecta strada a împrăștiat substanțe dezinfectante peste jurnaliștii participanți. La conferință au fost prezenți și doi polițiști locali care au asistat fără să intervină, în ciuda faptului că Nicușor Dan a sesizat evenimentele Poliției.

„Au fost folosiți bani publici și angajați ai serviciului public de salubritate pentru a împiedica desfășurarea unei conferințe de presă”

a declarat Nicușor Dan azi într-o conferință de presă.

Nicușor Dan a adăugat că principalii vinovați sunt Primarul Sectorului 5, Șeful Poliției Locale a Sectorului 5 și Șeful Companiei de salubritate, pe care îi acuză de delapidare, abuz în serviciu și tulburarea liniștii publice.

Plângerea va fi depusă depusă la parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Din cauza restricțiilor datorate de criza medicală de coronavirus, Nicușor Dan a declarat că va trimite sesizarea prin poștă sau mail, alături de înregistrările video ale evenimentelor.

De asemenea, în urma evenimentelor, Poliția Națională a luat datele de identificare a mai multor șoferi care au claxonat la conferința de presă, a declarat Nicușor Dan, și a celor doi polițiști prezenți la fața locului.

„Prin audierea lor o să vedem cine sunt vinovații adevărați, cei care au dat dispoziția”, a spus Nicușor Dan.

Conferința de pe 18 iunie este a doua oară când declarațiile lui Nicușor Dan sunt bruiate de persoane afiliate Primăriei. La conferința de presă a Candidatului Opoziției, viceprimarul PSD Aurelian Bădulescu l-a întrerupt constant pe Nicușor Dan.

„Președintele PSD București (n.r. Primarul General Gabriela Firea) trebuie să spună public dacă se delimitează de aceste două acțiuni și, dacă se delimitează, ce acțiuni a luat împotriva celor care le-au comis”, a declarat Nicușor Dan.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

METEO | Temperaturi de vară dar și precipitații, în Săptămâna Luminată

Săptămâna 6‑12 mai debutează cu cer senin. Meteorologii anunță maxime de până...

ArticoleȘtiri

Incendiu într-un bloc din sectorul 4 din cauza unei lumânări nesupravegheate

Un incendiu a izbucnit în această dimineață la etajul 12 al unui...

ArticoleȘtiri

„Cod galben” de poluare în Capitală, în prima zi de Paște

Senzorii de monitorizare a calității aerului din Capitală și zona metropolitană înregistrează...