Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațiePrimărieȘtiri

Sector 4 | Un milion de euro pentru două terenuri care vor aparţine de Școala Nr. 194. Se vor construi o grădiniţă şi o creşă

731
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

O grădiniță și o creșă vor fi construite la 10 de minute de Şcoala Gimnazială nr. 194 şi vor aparţine, administrativ, de ea. Exproprierile pentru terenurile pe care se vor construi cele două imobile au fost aprobate în ședința CGMB, de astăzi, 8 aprilie.

Potrivit proiectului, valoarea exproprierilor din Bulevardul Metalurgiei nr. 214-220 se ridică la 5.722.139 de lei (aprox. 1.1 milioane de euro). Această sumă va fi asigurată din fondurile proprii ale Sectorului 4.

Noile construcţii vor fi pe bd. Metalurgiei, în vreme ce şcoala este pe bd. Obregia, la numărul 3A.

Prin Hotărârea Consiliului Local din decembrie 2023, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Dezvoltarea infrastructurii educaționale prin construirea unei grădinițe și a unei
creșe pentru Școala Gimnazială nr. 194, bd. Metalurgiei nr. 214-220”.

Următorul pas a fost trecerea prin şedinţa CGMB, şedinţă întrunită pe 8 aprilie.

Reprezentantul societății expropriate, Alexandru Dumitrescu a declarat, în ședința de consiliu, că procedura este una nelegală, din cauza unor paşi administrativi care ar fi fost făcuţi fără respectarea unor articole de lege. Mai mult, pentru terenul de 10.000 m2, firma așteaptă avizele pentru un proiect imobiliar de 15 milioane de euro.

Dacă dați curs acestei solicitări, nu faceți decât să perpetuați o încălcare a legii, deja săvârșită de Sectorul 4 și de aparatul de specialitate al primarului General care era obligat să vă atragă atenția la aceste aspecte.

alexandru dumitrescu, avocatul firmei expropriate

În ciuda intervenţiei avocatului firmei, proiectul a trecut cu 40 de voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă.

Un proiect conform căruia elevii de la Școala Gimnazială 194 vor învăța în containere modulare a trecut la vot în luna martie.

Cu o capacitate dublă, de circa 480 elevi, containerele Școlii Gimnaziala nr. 194 vor fi amplasate în formă de U. Regimul de înălțime al construcției rămâne P+1E.

Cele 20 de clase vor fi distribuite astfel:

  • Latura vestică – 3 săli de clasă și coridor de distribuție/ etaj;
  • Latura estică – 2 săli de clasă/ etaj;
  • Latura lungă – 5 săli de clasă/ etaj;

Totodată, vor fi amplasate și trei căi de evacuare. Valoarea totală a investiției este de circa 28,7 milioane de lei (TVA inclus).

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect