Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Aleile din Cişmigiu vor fi reparate în perioada următoare

394
FOTO: Facebook/Nicusor Dan

Primăria Capitalei a început reabilitarea aleilor din Parcul Cișmigiu. Autoritatea locală precizează că se va lucra treptat: pe măsură ce va fi finalizată o porțiune, echipele vor trece la următoarea.

Parcul Cișmigiu a intrat într-un amplu proces de reabilitare: vorbim de lucrări la Podul Mare, cuvele celor două lacuri, locurile de joacă și țarcurile pentru câini. De asemenea, s-au plantat gazon și copaci și s-au amenajat pergolele pentru plantele agățătoare.

Tot în lucrările de reabilitare au intrat și decolmatarea puțurilor de alimentare cu apă, reabilitarea instalațiilor de irigații și înlocuirea tuturor plăcuțelor indicatoare. În următoarea perioadă, se vor schimba piesele de mobilier distruse.

La începutul acestui an, ALPAB spunea, pentru Buletin de București, că lucrările la aleile din parc sunt programate după reparația la cuva lacului. Primarul Nicuşor Dan spunea, la acea dată, că totul va fi gata până la începutul lunii mai.

Cuva a trecut prin reparaţii capitale între anii 1947-1950 şi, de asemenea, a mai fost consolidată în 1970. Ultima dată când s-a umblat la ea a fost în 2006, dar atunci au fost doar reparaţii curente, pe anumite suprafeţe.

CITEȘTE ȘI:

pe același subiect