Horea-Mihai Bădău, profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a încălcat Codul de etică și deontologie al universității, a decis Comisia de Etică a Universității din București (UB). Decizia vine după ce mai multe studente l-au acuzat pe Bădău de comportament nepotrivit, iar acesta a fost subiectul unor investigații Rise Project și Scena 9.
Decizia Comisiei de Etică este anonimizată, însă în cadrul acesteia s-ar face referire la articolele de presă în care el este acuzat de un comportament inadecvat de către foști studenți, potrivit Hotnews.
În urma analizei a mai multor sesizări primite, într-o ședință care a avut loc la începutul lunii, pe 4 martie, Comisia de Etică a decis că Horea-Mihai Bădău a încălcat art. 11 din Codul de deontologie și etică al universității, care stabilește:
„Responsabilitatea obligă membrii comunității academice la un comportament care exclude, atat offline cat și online, formularea în scris sau verbal de opinii tendențioase sau folosirea unui limbaj vulgar, jignitor, ireverențios, precum și hărțuirea, amenințarea, umilirea, intimidarea, bullying-ul, atacul la persoană, dezinformarea, calomnia sau denigrarea Universității din București, a facultăților, a unor programe sau persoane din propria instituție, a studenților sau a comunității academice în ansamblul ei. În mod specific, sunt interzise următoarele:
- (1) Insulta verbala sau scrisa;
- (2) Abuzul de putere;
- (3) Hărțuirea, înțeleasă drept comportament degradant, intimidant sau umilitor prin care este afectată capacitatea unei persoane de a-și desfășura în mod firesc activitățile profesionale și de studiu sau de a-și exercita drepturile, indiferent de formele în care s-ar putea manifesta acesta (precum hărțuirea sexuală, șicanarea sistematică și altele asemenea)”.
Codul de etică și deontologie poate fi aplicat și retroactiv: chiar dacă faptele s-au întâmplat acum mai mult timp, dispozițiile actuale din Codul de etică și deontologie al UB sunt aplicabile, „deoarece abuzul de putere și hărțuirea sub orice formă sunt dintotdeauna fapte contrare eticii, «condamnabile» în UB”, potrivit deciziei citate de Hotnews.
Facultatea de Jurnalism va trebui să „analizeze situația și să ia toate măsurile care se impun pentru a preveni pe viitor asemenea abateri din partea cadrelor didactice și pentru a asigura, astfel, un climat sănătos indispensabil unui proces de învățământ de calitate”.
Bădău preda și la Universitatea Lorraine din Franța, de unde a fost suspendat până pe 20 mai, după publicarea materialelor de presă care îi investigau abuzurile:
„L-am suspendat pe Horea Mihai Bădău, având în vedere riscul ca activitățile facultății să fie afectate din cauza nivelului ridicat de emoție provocat de dezvăluirea unor presupuse fapte care au avut loc în România. Aceste acuzații se referă la evenimente care au avut loc în România și, prin urmare, intră în competența Universității din București și a autorităților statului român”, a explicat Hélène Boulanger, președintele Universității din Lorraine, conform Rise Project.
Abuzurile din facultăți
La începutul anului trecut, un alt profesor universitar de la Facultatea de Jurnalism, Marian Petcu, era acuzat de comportament abuziv. Un grup de 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a depus o reclamație atât la Rectoratul, cât și la Comisia de Etică a Universității din București împotriva comportamentului profesorului universitar Marian Petcu
Rise Project a întocmit o hartă a abuzului din învățământ, iar Capitala este pe primul loc în topul abuzului din mediul educațional, fiind urmată de județele Cluj, Iași, Maramureș și Galați. Datele colectate pentru realizarea hărții sunt colectate din mai multe surse: dosare în instanță, presă, respectiv peste 150 de formulare online completate în cadrul proiectului „Catedra de Abuz”.
Catedra de abuz este un proiect de jurnalism, cercetare și colectare de date, încă în desfășurare. Scopul proiectului este de a demasca abuzatorii din sistemul de învățământ românesc și de a provoca o dezbatere despre posibile soluții pentru a crește nivelul de siguranță a elevilor/ studenților.
CITEȘTE ȘI:
- Harta abuzului din învățământ: Capitala, pe primul loc la numărul de cazuri reclamate – Buletin de București
- Profesorul universitar de la Jurnalism, Marian Petcu, acuzat de comportament abuziv – Buletin de București
- „Proful de licență tocmai s-a dat la mine” (scena9.ro)
- CATEDRA DE ABUZ: PROFESOR UNIVERSITAR CAUTĂ DRAGOSTEA ÎN FACULTATE • Rise Project