Conferința de presă pentru lansarea candidatului comun PSD-PNL la Primăria Capitalei a fost deschisă de Gabriela Firea. Actuala şefă a PSD Bucureşti va rămâne, alături de Sebastian Burduja, în spatele lui Cătălin Cîrstoiu pentru a îi coordona campania electorală. Cu toate acestea, fostul primar al Capitalei nu a pronunțat nici măcar o dată numele medicului. Discursul său s-a axat pe problemele cu care s-au confruntat bucureștenii în timpul actualului primar, Nicușor Dan.
Conform declarațiilor Gabrielei Firea, membrii PSD-PNL au un singur scop:
Nu să ocupăm o funcție, un fotoliu, un scaun. Am mai fost, vom mai fi, în astfel de poziții publice. Interesul nostru comun a fost acela ca în București să nu ne mai fie rușine.
În viziunea liderului PSD București, principalele motive ale „rușinii” bucureștene sunt:
- Este mizerie;
- Oamenii trăiesc în frig;
- Oamenii nu pot merge în parcuri cu propriii copii, decât în cele administrate de primării de sector, pentru că celelalte, multe, ale Primăriei Capitalei sunt insalubre;
- Nu există siguranța și securitatea cetățeanului și a copiilor în școli;
- S-a abandonat orice Masterplan, fie că este vorba despre salubritate, poluare, mobilitate urbană. S-au abandonat, au fost pur și simplu înghețate în acești trei ani și jumătate.
Aceasta își încheie discursul revenind cu promisiunea că, în ciuda tensiunilor politice și a noii formule, va munci și mai mult în timpul acestei campanii electorale:
Voi munci chiar mai mult în această campanie, pentru că îmi doresc, într-adevăr, ca bucureștenii să simtă că au autoritățile de partea lor. Să simtă că noi toți le dăm mâna și trecem, poate, peste pasiuni personale, să nu le numesc orgolii.
În cele patru minute de discurs, Gabriela Firea nu a pronunțat nici măcar o dată numele candidatului. Au existat doar două instanțe în care a făcut referire la Cătălin Cîrstoiu, folosind formulele „candidatul nostru comun” și „domnul doctor, candidatul nostru”. În cea de-a doua situație, i-a urat succes în campanie.
Cine este Cătălin Cîrstoiu, finul lui Traian Băsescu
Cătălin Cîrstoiu este managerul Spitalului Universitar din Capitală şi decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Carol Davila (UMFCD). CV-ul său public conţine o cascadă de funcţii şi realizări medicale, dar acesta nu a mai avut nicio funcţie în administraţia publică.
Conform declaraţiei de avere, Cătălin Cîrstoiu deţine, încă din 2011, un teren uriaş în Mogoşoaia de 3377 de metri pătraţi, pe care are o casă de 450 de metri pătraţi. Din 2014, are şi un apartament de peste 100 de metri pătraţi. Toate proprietăţile le deţine împreună cu soţia sa, Cîrstoiu Monica Mihaela.
Cîrstoiu are un Cadillac din 2008 şi bijuterii de 150.000 de euro. De asemenea, are sume mari în bănci, listate pe două pagini din declaraţia sa de avere.
Medicul are un salariu de 34.000 de lei pe lună la Spitalul Universitar şi mai câştigă din închirieri şi dividende. Totodată, şi-a împrumutat propria clinică medicală şi mai multe persoane fizice cu aproximativ un milion de euro. De la clinică a încasat, împreună cu soţia, dividende de peste 2 milioane de lei.
Cîrstoiu este un medic ortoped specializat în traumatologie, iar printre pacienţii celebri a fost şi naşul său, Traian Băsescu. Este de notorietate momentul când Băsescu a fost diagnosticat cu hernie de disc, pe care şi-a tratat-o la spitalul AKH din Viena. Cîrstoiu a fost cel care l-a diagnosticat şi, conform unor surse media, chiar l-a însoţit în Austria pe fostul preşedinte. Este finul lui Traian Băsescu şi naşul de cununie al Elenei Băsescu.
Tatăl său, Ion Cîrstoiu, a fost un politician notoriu din judeţul Argeş. Pe lângă faptul că a fost primar al Piteştiului, a mai ocupat funcţia de prefect de Argeş şi a fost deputat în două legislaturi.
CITEȘTE ȘI: