Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainSănătate

Clădire nouă de 533 milioane de euro pentru Institutul Fundeni. Peste 1.100 paturi de spitalizare

429
FOTO: icfundeni.ro

Institutul Clinic Fundeni din București va avea o clădire nouă cu peste 1.100 paturi de spitalizare. Aceasta ar urma să fie construită de la zero, cu circa 2,6 miliarde de lei, adică aproximativ 533 milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului pus în dezbatere publică.

Noul ansamblu medical va fi format din cinci corpuri și anexe tehnice. Acesta ar urma să aibă 21 de săli de operație, 1.158 de paturi de spitalizare și trei centre de transplant (Centrul de Boli Digestive și Transplant Hepatic, Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal, Centrul de Transplant Medular). Durata de execuție estimată este de trei ani.

Referitor la regimul de înălțime, trei dintre corpuri vor avea șase etaje (Sp+D+P+6E+E tehnic), în vreme ce restul vor avea două etaje (D+P+2E+Et pentru corpul D, respectiv Sp+D+P+2E+Et pentru corpul E). Suprafața construită va fi de 13.061,60 mp. 

Principala problemă cu care se confruntă Institutul Clinic Fundeni este vechimea clădirii – peste 60 de ani de funcționare fără suficiente investiții majore

Citat din Nota de Fundamentare

Fondat în 1959, sediul actual se confruntă cu numeroase probleme de infrastructură, printre care:

  • Risc seismic ridicat – actualele clădiri nu conferă siguranță în exploatare prezentând risc seismic și la un cutremur minor (inclusiv deteriorări structurale în cazul clădirilor de spital aflate în zone seismice);
  • Grad de uzură ridicat – vechimea clădirilor, deprecierea instalațiilor de toate specialitățile, sau lipsa totală a unora, duce la greutăți mari în respectarea normelor de igienă și dezinfecție;
  • Infrastructura veche cu fluxuri necorespunzătoare;
  • Deteriorări ale echipamentelor și deteriorarea condițiilor epidemiologice din cadrul spitalului;
  • Numărul redus de săli de operație raportat la numărul de medici angajați și la numărul de pacienți internați;
  • Lipsa unui sector dedicat spitalizărilor de zi; 
  • Lipsa unui spațiu destinat consultațiilor de Ambulatoriu integrat; 
  • Spații inadecvate pentru implementarea tehnologiilor moderne și dezvoltării unor centre de excelență destinate fiecărei patologii, se arata de fundamentare a proiectului.

Conform standardelor europene, se recomandă înlocuirea substanțială a unei clădiri medicale după o perioadă de 30-50 de ani de funcționare.

Citat din Proiectul de Hotărâre a Guvernului

Costurile propuse depășesc 533 milioane de euro și vor fi asigurate atât din fonduri nerambursabile, cât și din bugetul de stat.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Luminițele de Crăciun se aprind vineri, de pe esplanada Patinoarului Berceni Arena. Foto Primăria Sector 4
ArticoleDiverseMain

Sector 4 | Luminițele de Crăciun se aprind vineri, de pe esplanada Patinoarului Berceni Arena

Luminițele de Crăciun se aprind în Sectorul 4, vineri seară, începând cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...