Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Scări de la Universitate înlocuite după 16 ani, în prag de alegeri. Nicuşor Dan: „Fără cârpeli şi soluţii provizorii”

440
Sursă: Nicușor Dan, Facebook

Scările rulante de la ieșirea dinspre Facultatea de Geografie vor fi înlocuite, potrivit unui comunicat al primarului general Nicușor Dan. Au fost deja scoase cele nefuncţionate. Următoarele scări care vor fi scoase vor fi cele dinspre Muzeul Municipiului București. 

Procedura de achiziție a celor opt scări rulante (acces Teatrul Naţional, Spitalul Colţea, Universitate, Muzeul Universităţii) a fost lansată în vara anului 2023. Investiția făcută de Administrația Străzilor București este de 3.500.000 lei, fără TVA.

La finalul anului 2023, primarul general Nicuşor Dan a anunțat că Administrația Străzilor București a semnat contractul și că scările rulante vor fi înlocuite în 2024.

Potrivit licitației din Sistemului Electronic de Achiziții Publice, decizia a fost contestată în luna octombrie, iar respingerea acestei contestații, la decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, a fost publicată în decembrie.

O dată cu această achiziție a fost lansată și cea pentru achiziționarea a două lifturi, o investiție de 600.000 lei, fără TVA. Cele două lifturi au fost cumpărate pentru a înlocui lifturile de la Piața Presei, care au fost vandalizate. 

Scările rulante care nu se prea rulează

În 2008, Pasajul de la Universitate a fost modernizat, în urma unei investiții de 6 milioane de euro, numai că „scările rulante au fost mai mult defecte decât funcţionale”, conform unei liste lungi de articole scrise de-a lungul anilor de multe publicații online.

În 2011, scările rulante din pasajul Pieței Universității au fost puse în funcțiune, după ce instituția Avocatului Poporului a sesizat într-un comunicat de presă că acestea nu funcționează, și a cerut informații Primăriei Capitalei și Metrorex.

Urmare a sesizării din oficiu a instituţiei Avocatul Poporului şi a demersurilor întreprinse atât la nivelul SC Metrorex SA, cât şi la Primăria Municipiului Bucureşti, scările rulante din incinta şi din afara staţiei de metrou Universitate au devenit funcţionale“, anunţă instituţia într-un comunicat.

Din 2008 până în 2012 primăria a avut un contract de întreţinere a scărilor cu firma producătoare, pe care l-a reînnoit în 2014, pentru suma de 700.000 euro, valabil până în 2016, conform Digi24. 

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de aspmb.ro, ultimele patru contracte pentru Servicii de întretinere scari rulante Pasaj Universitate au fost semnate cu aceeași firmă, valorând în modul următor:

  • 2023, 48.000 lei, fără TVA, pentru 10 luni
  • 2021, 38.400 lei, fără TVA, pentru 8 luni
  • 2020, 284.386 lei, fără TVA, pentru 3 luni (deși numele propriu-zis al contractului apare ca Reparații scări rulante Pasaj Universitate)
  • 2019 –  14.400 lei, fără TVA,, pentru 3 luni.

pe același subiect

Nereguli la referendumul din Capitală. Foto: INQUAM_Photos_Casian_Mitu
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Funky Citizens | Nereguli la referendumul din Capitală: au votat persoane care nu aveau voie

Mai multe persoane acreditate de Asociația Funky Citizens să observe votul de...

ArticoleMainPolitic

REPORTAJ | Cine îşi face buletin în ziua alegerilor şi „fură” pixurile de la Evidenţa Populaţiei

De ziua votului, Bucureștiul prinde altă viață: de la dezbateri politice la...

Cozi la mai multe secții de votare din București
ArticoleEvenimentȘtiri

Cozi la secții de votare din București. Se va trece de 50% prezență la vot

Prezența la vot, în Capitală, la alegerile prezidențiale, era de circa 37%...

Referendumul din București a fost validat. Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea
ArticoleFeaturedPolitic

Referendumul din București a trecut pragul de validare. Era nevoie de minimum de 30%

Referendumul din București a trecut pragul de validare. Prezența la vot, la...