Cele două trenuri care s-au „ciocnit” la viteză minimă la metrou pe data de 27 februarie intraseră pe acelaşi fir după ce un al treilea se defectase şi a trebuit ca unul dintre ele să îi facă loc pe o altă linie. Asta reiese dintr-un proces verbal preliminar întocmit de Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER). Declaraţia directorului AGIFER despre acest proces verbal a fost făcută pentru news.ro.
În seara de 27 februarie, un tren care circula dinspre staţia Unirii-Timpuri Noi-Mihai Bravu a ajuns în staţia Dristor 1, a debarcat călători, s-au urcat călători iar la plecarea din staţie garnitura nu a apucat să intre în tunel decât cu primele două vagoane şi s-a defectat. Mecanicul acestui tren a încercat să repornească trenul şi nu a reuşit, moment în care s-a dus în postul de conducere din spatele trenului, unde a încercat să vadă dacă poate duce trenul pe forţele proprii înapoi în staţie pentru a-i debarca pe călători, ceea ce a şi făcut. Ulterior, a intenţionat să ducă trenul defectat în cel mai apropiat depou, depoul Ciurel, fără a-l mai remorca, ci folosind postul de conducere care funcţiona, mergând înapoi, către staţia Timpuri Noi, pe linia din dreapta.
Trenul defect nu a apucat să plece din staţia Dristor 1, pentru că din spate a ajuns, aproape de staţia Dristor 1, un tren în care se aflau călători. Pentru a face loc trenului defect, al doilea tren a fost dat înapoi, cu călători în el, iar înainte de staţia Mihai Bravu a intrat în abatere, către firul din stânga al sensului iniţial de mers, care uzual se foloseşte pentru venirea trenurilor. Înainte de staţia Timpuri Noi, al doilea tren, în care se aflau călători, a fost deviat din nou către firul din dreapta al sensului iniţial de mers, pentru ca odată ajuns în staţia Timpuri Noi să facă loc trenului defect care venea din urmă, pentru a trece spre staţiile Timpuri Noi şi Unirea, către Depoul Ciurel, pentru a permite circulaţia normală pe ambele fire de circulaţie.
Când i s-a făcut parcursul către staţia Timpuri Noi, trenul în care se aflau călători a fost trimis către o linie ocupată, pentru că acolo deja venise un tren de metrou dinspre Piaţa Unirii şi în ultima clipă au reuşit să reducă viteza în aşa fel încât cele două trenuri s-au atins, dar viteza la care s-a întâmplat acest lucru a fost în jur de 5 kilometri pe oră, care este chiar viteza la care se fac, în mod normal, manevrele de cuplare a trenurilor de metrou. Cuplarea respectivă a fost făcută în aşa fel încât nu au existat defectări la niciunul dintre trenurile de metrou – iar decuplarea s-a putut face automat – şi nici nu au existat victime sau probleme la călători. Asta nu înseamnă că nu a fost un lucru foarte grav, pentru că orice coliziune la metrou are un potenţial de risc mult mai mare decât la calea ferată, având în vedere că în mod uzual mulţi dintre călătorii de la metrou stau în picioare.
Aşa ceva nu trebuie să se întâmple, sub nicio formă!
laurenţiu dumitru, directorul AGIFER
Citeşte întreaga ştire pe news.ro.
S-au găsit şi acarii Păun
Doi directori din cadrul Metrorex au fost suspendați din funcție după incident. Directorii Direcțiilor de Exploatare și Infrastructură au fost sancționați în acest fel până la finalizarea anchetei, după cum a precizat pentru RRA președintele Consiliului de Administrație, Mihai Barbu. Totodată, reprezentanții Metrorex ne-au mai declarat că s-au dispus măsuri pentru reexaminarea profesională a unor angajați. Este vorba de întreg personalul cu atribuții privind siguranța circulației și verificări la sistemele de siguranță, care trebuie să intervină în cazul unor erori umane de dirijare a circulației.
CITEŞTE ŞI:
Comments are closed.