Un mesaj menit să jecmănească utilizatorii naivi de Facebook a fost publicat de un site-fantomă care se foloseşte de imaginea Societăţii de Transport Bucureşti. În mesaj este promovat un „card de călătorii care poate fi utilizat pentru călătorii gratuite”, dar tot este un scam.
În imaginea care însoțește postarea cu MESAJ FALS sunt utilizate elemente de identitate ale STB SA – respectiv autobuzul, cardul activ. FACEM PRECIZAREA CĂ ACESTE IMAGINI SUNT UTILIZATE FRAUDULOS, fără acceptul STB SA. Societatea de Transport București STB SA anunță publicul călător ca NU EXISTĂ un asemenea „card de călătorii”.
STB S.A.
Cel mai probabil, link-ul din cadrul postării duce către un site de phishing, în care utilizatorii care completează câmpurile pot pierde bani din cont sau datele personale, ce pot fi folosite în alte fraude, făcute în numele lor.
Societatea de Transport STB S.A. a demarat procedura de raportare a acestui mesaj către Facebook și Poliția Română. STB aminteşte că toate condiţiile călătorie pot fi găsite pe pagina oficială a companiei publice şi îi atenţionează pe utilizatori să nu ia în seamă astfel de anunţuri cu promoţii fictive.
Comments are closed.