Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 14 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Muzeul Copiilor are tarife noi, aprobate în Consiliul General

642
Foto: Arhiva

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în ședința din 31 decembrie, cu 27 de voturi pentru, prețurile practicate de PROEDUS, partenerul său în dezvoltarea proiectelor culturale, pentru activitățile de la Muzeul Copiilor.

POEDUS a solicitat Direcției Cultura Învățământ și Turism din Primăria Generală aprobarea tarifelor/costurilor pentru vizitatori, grupuri de vizitatori și/sau organizații de drept public și privat, în cadrul proiectelor derulate și serviciilor oferite de către instituție.

Tarifele propuse au fost următoarele:

PROEDUS are ca obiective de activitate:

  • pregătirea extracuriculară și dezvoltarea unor aptitudini și abilități în cadrul unor proiecte și programe adresate preșcolarilor și elevilor, cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar din mediul preuniversitar bucureștean, respectiv cu vârsta de până la 20 de ani în Piața Constituției.;
  • organizarea unor cursuri și stagii de formare pentru preșcolari și elevi din mediul preuniversitar bucureștean, părinți, cadre didactice, personal didactic auxiliar
  • stimularea creativității, spiritului întreprinzător și inițiativelor preșcolarilor și elevilor din mediul preuniversitar bucureștean
  • prestarea de servicii educaționale și sportive prin asigurarea conceptului de ansamblu și al sprijinului logistic necesar pentru realizarea unor acțiuni, proiecte și programe educative, sportive, cultural-educaționale, artistic-educaționale, turistice, ecologice, cultural-artistice, multimedia, civice, sociale, de divertisment și de interes local
  • inițierea, organizarea și derularea unor acțiuni proiecte și programe proprii, acordarea de sprijin financiar, pe bază de selecție, pentru realizarea unor proiecte și programe educative, sportive, cultural-educaționale, artistic-educaționale, turistice, ecologice, cultural-artistice, multimedia, civice, sociale, de divertisment.

Autor

pe același subiect

Festivalul „Sound District Floreasca”, organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu. Proiectul este dezbătut de consilierii locali ai Sectorului 2. FOTO: Captura Google Maps
ArticoleMainPrimărie

Festivalul „Sound District Floreasca”, organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu. Proiectul este dezbătut de consilierii locali ai Sectorului 2

Centrul Cultural Mihai Eminescu ar putea organiza Festivalul „Sound District Floreasca”. Proiectul...

Ziua Franței aduce restricții de circulație în Piața Amzei. Foto: Google Maps
ArticoleȘtiriTransport

Ziua Franței aduce restricții de circulație în Piața Amzei

Ziua Franței aduce restricții de circulație în Piața Amzei. Traficul din zonă...

Temperaturile cresc, în Capitală, dar vremea rămâne instabilă, toată săptămâna. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

Temperaturile cresc, în Capitală, dar vremea rămâne instabilă toată săptămâna

Meteorologii anunță că temperaturile cresc, în Capitală, săptămâna această. ANM prognozează însă...

Noi restricţii de circulaţie pe Strada Jandarmeriei, pentru lucrările la Magistrala 6 de metrou. Foto: Google Maps
ArticoleȘtiriTransport

Noi restricţii de circulaţie pe Strada Jandarmeriei, pentru lucrările la Magistrala 6 de metrou

Noi restricţii de circulaţie intră în vigoare în noaptea de 13 spre...