15 ianuarie 2024 – celebrăm 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și totodată, Ziua Culturii Naționale. Merg la mormântul poetului, toate bune: candele aprinse, coroane de flori, drapelele României fluturând în vânt. Pe lângă iubirea pentru creațiile lui Eminescu, am descoperit că cei prezenți împărtășeau și cele mai noi teorii conspiraționiste: de la istorii reinventate la un fatalism extremist, alimentat de neîncrederea în autorități.
În jur de douăzeci de persoane, majoritatea trecute de 50 de ani stăteau adunate în cerc, ascultând poeziile recitate de unul dintre vizitatorii mormântului. În spate, o masă de lemn, unde trona coliva.
Considerat cea mai puternică voce lirică a literaturii românești, toți copiii învață la școală măcar trei-patru poezii eminesciene. Ceea ce s-ar putea să nu învețe, sper măcar, este că Mihai Eminescu a avut trei vieți pe acest pământ: prima, în chip de Ramses al II-lea, faraon al Egiptului. În cea de-a doua, reușise cumva să străbată Marea Mediteraneană, fiind renăscut ca Matei Basarab, care… ne-a dăruit voievodatele. Despre cea de-a treia, în care a încununat cultura românească, nu are rost să vă mai spun, fiind cea acceptată universal.
Și cum nu există adunare mare sau mică fără să se discute măcar un pic de politică, participanții manifestației au ajuns să dezbată și viitorul poporului român. Concluzia: plătitorii de taxe sunt în risc iminent de exterminare.
Nu, nu din cauza pandemiei sau a conflictelor militare, nici măcar a celui de la granița țării, ci din cauza actorilor politici. Poate ar trebui să îi numesc clone, holograme, marionete politice ca să fiu mai precisă, controlate de SRI (Serviciul Român de Informații). Încă sunt puțin confuză dacă situația este răspândită la nivel global sau limitată la politicienii români. În fine, detaliile contează mai puțin, ideea principală rămâne aceeași: „cineva, acolo sus, plănuiește să ne mătrășească, unul câte unul”.
Că tot vorbim de politică, am auzit un singur nume (puțin prea) relevant pentru actuala scena politică a României și aparține unei doamne senator care împărtășește același naționalism dus la extrem, răspândind teorii conspiraționiste similare.
Ce merge mână în mână cu dragostea pentru țară? Dragostea pentru Dumnezeu, desigur. Dar să auzi o fetiță de vreo 13 ani, spunând cu așa de multă convingere în ochi „Sunt convinsă că nu putem trăi fără Maica Domnului” este ceva marcant. Cu toții avem dreptul la libertate religioasă, dar parcă îmi părea rău pentru ea. Mai-mai, să mă duc ea să-i întind un joc și să-i spun: Du-te, fii copil!