Piața Berceni-Olteniței ar putea deveni o grădiniță, în 2024. Consilierii locali ai Sectorului 4 vor supune la vot, în următoarea ședință de consiliu de luni, 18 decembrie, schimbarea destinației imobilului din Șoseaua Berceni, nr. 33, sector 4, din Piață/Complex Agroalimentar în imobil cu destinația de grădiniță, după ce primesc aprobare de la Consiliul General al Municipiului București.
Schimbarea ar trebui să intre în vigoare din 17 septembrie 2024. Potrivit referatului de aprobare, totul face parte dintr-un „amplu program de înființare și extindere a creșelor, grădinițelor și școlilor din sector, precum și îmbunătățirea și modernizarea condițiilor de desfășurare a activităților educaționale în aceste unități de învățământ”, precum decizia din luna noiembrie, de a transforma două clădiri din Piața Progresul și Piața Apărătorii Patriei în școli sau grădinițe.
Imobilul în care se află în momentul de față Piața Berceni-Olteniței a fost identificat ca pierzându-și interesul, din punct de vedere economic și social, al menținerii destinației actuale, cel de complex agro-alimentar, motivat de faptul că „în imediata vecinătate” a fost dezvoltat și modernizat Complexul Agroalimentar Piața Sudului „ce deservește același areal și care acoperă necesitățile populației din zonă”.
Alte două piețe, instituții de învățământ
În noiembrie, Consiliul Local Sector 4 a adoptat o hotărâre prin care cerea Consiliului General al Primăriei București să aprobe transformarea altor două imobile conexe piețelor în instituții de învățământ.
Este vorba despre imobilele din Șoseaua Giurgiului nr. 94, sector 4 și Șoseaua Berceni nr. 183, sector 4. Adresa Şoseaua Giurgiului nr. 94 este vizavi de Piața Progresului. Imobilul de acolo face parte din Complexul Agroalimentar Progresul, iar acolo sunt mai multe afaceri, precum o clinică medicală, o farmacie, salon și trei case de pariuri diferite. Șoseaua Berceni nr. 183 se află în intersecția de la Apărătorii Patriei. În momentul de față, la adresa respectivă se află o shaormerie și o farmacie.