Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleInvestigațiiMainTransport

Afacerea Gara de Nord (I) | O firmă din Voluntari, specializată în construcții de hale și pardoseli, abonată la contracte cu Primăria lui Pandele, ar putea reabilita monumentul istoric de 100.000 mp

910
Afacerea Gara de Nord FOTO: Cătălin Doscaș
Afacerea Gara de Nord FOTO: Cătălin Doscaș

Modernizarea Gării de Nord, principala poartă de acces feroviară a Capitalei, bate pasul pe loc de aproape jumătate de an. După ce inițial CFR Infrastructură a anunțat câștigător o firmă din Baia Mare cu 35 de angajați, contractual s-a mutat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, iar de aici la Curtea de Apel.

În urma deciziei instanței, consorțiul lui Cristian Erbașu, cel care a înaintat contestația, a fost descalificat definitiv iar la masa licitației a apărut un nou jucător: o firmă cu sediul tehnic în Voluntari, specializată în construcția de hale, abonată recent la contracte cu primăria condusă de Florentin Pandele.

Pe 28 august, CFR Infrastructură anunța oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de „MODERNIZARE/CONSOLIDARE/REABILITARE a STAȚIEI CF GARA DE NORD BUCUREȘTI (Etapa I)”, un proiect finanțat din fonduri nerambursabile.

Şantierul presupune reabilitarea spațiilor existente din cele trei corpuri ale clădirii. Este vorba despre cele unde se desfășoară activitatea feroviară, cele unde sunt asigurate servicii destinate călătorilor și cele destinate activităților comerciale, adică Corp A (clădirile de pe B-dul Dinicu Golescu), Corp B (central, zona coloane, casele de bilete clasa I), Corp C (casele de bilete clasa a II-a, partea către Calea Griviței).    

Afacerea Gara de Nord. Lucrările ar urma să dureze aproape 5 ani

Durata aferentă proiectării și execuției lucrărilor este de 55 de luni – nouă luni pentru proiectare și 46 de luni pentru execuție, adică aproape patru ani din momentul deschiderii şantierului.

Pentru Etapa 2 (linii, peroane, copertine, instalații aferente) şi Etapa 3 (zona Corp Nou 34.073 mp şi parcaj 13.363mp) lucrurile sunt abia la început și se caută încă finanțare, au explicat pentru Buletin de București surse din Ministerul Transporturilor. 

Deşi valoarea estimată a contractului pentru Etapa 1 a fost de peste 100 de milioane de euro, oferta depusă de asocierea de firme românești SC GDO MOV IMPEX SRL – SC OMEGA CERT SISTEM SRL, în valoare de aproape 85 de milioane de euro, fără TVA, a fost acceptată. 

Potrivit termene.ro, SC GDO MOV IMPEX SRL este o societate din Baia Mare care număra, în 2022, 35 de angajaţi iar SC OMEGA CERT SISTEM SRL este o firmă de apartament din Sectorul 6 al Capitalei care, tot în aceeași perioadă, avea un singur angajat.

La scurt timp, decizia CFR Infrastructură de a desemna câștigătoare această asociere a fost contestată de consorțiul controlat de Cristian Erbașu, dar şi de o altă firmă nou apărută în peisaj. Mai mult, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că trimite Corpul de Control pentru a verifica modul cum a fost organizată această licitaţie.

„Am cerut celor de la CFR să scoată rapid la licitație, pe fonduri europene, nu de la bugetul de stat, refacerea Gării de Nord. Au făcut acest lucru, dar au dat această licitație către Regionala București, care a ținut această licitație.

Am văzut în presă acele suspiciuni. Am trimis Corpul de control, probabil în câteva zile îmi va veni raportul. Dacă există și cea mai mică abatere de la lege, acel raport îl voi înainte către instituțiile statului”, spunea la DIGI24, pe 3 octombrie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Ulterior declarației ministrului, decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ajunge la Curtea de Apel Bucureşti.

Statul, bun de plată

Pe 4 decembrie, economedia.ro anunţă că prin decizia definitivă a instanţei, trustul de construcții a lui Erbașu este obligat să plătească 15.000 de lei către firma cu 35 de angajați din Satu Mare, iar CFR Infrastructură trebuie să plătească 10.000 lei către un alt constructor – CMA Construct Development din oraşul Voluntari.

Societatea cu baza tehnică în Ilfov a participat şi ea la licitaţie şi a oferit un preţ şi mai mic, de aproape 75 de milioane de euro, decât asocierea condusa de firma din Baia Mare.

Mai mult, jurnaliştii de la clubferoviar.ro susţin că prin decizia Curţii de Apel, care este definitivă, firmei CMA Construct îi este ridicată mingea la fileu la Consiliul Național de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea obținerii cel puțin a unei parți din contract.  

Reporterii Buletin de București l-au contactat pe patronul Șaramet Cristian Iulian pentru a afla detalii despre cei 10.000 de lei pe care îi are de primit de la CFR Infrastructură dar și despre capacitățile tehnice ale firmei sale necesare unei lucrări de anvergură precum reabilitarea și modernizarea Gării de Nord.

Patronul firmei CMA Construct a spus că încă nu are detalii despre acest subiect, dar bănuiește că sunt cheltuieli de judecată. În legătură cu întrebările despre licitația pentru reabilitarea Gării de Nord să le transmitem prin e-mail. Deși întrebările au fost transmise ulterior discuției telefonice, până la ora publicării articolului nu am primit vreun răspuns. 

Gara de Nord, „halta” la Voluntari

CMA Construct Development este o companie specializată în construcții de hale. Sediul social îl are pe Calea 13 Septembrie din Sectorul 5 al Capitalei, însă sediul tehnic, cu utilaje și angajați, se află în orașul Voluntari.

Conform Ministerului de Finanțe, în 2022, compania patronată de Șaramet Cristian Iulian a avut doar 54 de angajați. 

O parte din veniturile firmei cu sediul tehnic în Voluntari vine din contractele primite de la instituții din curtea Primăriei Voluntari. Mai precis, anul acesta SRL-ul a primit peste 2,1 milioane de lei prin doar cinci contracte acordate de la instituții aflate în subordinea primăriei conduse de Florentin Pandele. 

Banii au ajuns în conturile CMA Construct Development au fost plătiți pentru igienizări de terenuri, studii de fezabilitate sau chiar lucrări de asfaltare a parcurilor din oraș. 

Ultimul contract primit de firma care a depus ofertă pentru reabilitare Gării de Nord este de la finalul lunii octombrie. Atunci, Primăria Voluntari a plătit mai bine de 600 de mii de lei pentru igienizarea unui teren din cartierul Henri Coandă. Mai precis, fiecare metru pătrat igienizat a scos din bugetul primăriei 30 de lei. 

Primul contract primit din 2023 a fost pentru asfaltarea și betonarea parcurilor din Voluntari. Și acest contract trece de 600 de mii de lei, însă în descrierea achiziției nu specifică detalii esențiale precum: parcul vizat, câte alei vor fi asfaltate/pavate sau chiar numărul de metri pătrați necesar. 

L-am întrebat telefonic pe patronul CMA Construct Development, Saramet Cristian Iulian și despre aceste contracte cu instituțiile din Voluntari. „Deja deviem de la un subiect la altul. O seară bună!“, a spus Saramet Cristian, după care a pus capăt apelului telefonic. 

La nici o oră după discuție, reporterii Buletin de București au primit numărul de înregistrare la solicitarea înaintată cu o zi înainte Ministerului Transporturilor prin care am cerut rezultatele anchetei corpului de control trimis de ministrul Sorin Grindeanu la începutul lunii octombrie. Email-ul a fost transmis redacției, de către funcționarii ministerului Transporturilor, vineri seara, pe 8 decembrie, la ora 19:58.

EDITOR: Cătălin Doscaș

CITEȘTE ȘI

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

%s cometariu

pe același subiect

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale. FOTO: PS5
ArticoleȘtiri

Târg de Crăciun pe esplanada Operei Naţionale

Un alt târg de Crăciun va fi deschis în perioada 2 –...

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie.FOTO: Art Safari
ArticoleCulturăȘtiri

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie

La Art Safari, Crăciunul vine mai devreme, anul acesta. De pe 28...

Prima zonă cu asfalt de uzură pe Lotul 3 al A0 Nord
ArticoleȘtiriTransport

Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 al A0 Nord. Lucrările avansează

Lucrările la lotul 3 al Autostrăzii de Centură București A0 Nord avansează....

Lucrările la Insula Lacul Morii încep în curând, promite primăria. Cum arată proiectul. Foto: FB/ PS6
ArticoleMainMediuPrimărie

FOTO | Lucrările la Insula Lacul Morii încep în curând, promite primăria. Cum arată proiectul

Lucrările la Insula Lacul Morii, prima fază a viitorului parc, vor începe...