Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseMain

Europol: Jumătate dintre autospecialele Poliţiei Capitalei sunt trase pe dreapta. Bord „pom de Crăciun” şi maşini zdrenţuite

476
FOTO: Europol

Aproape jumătate dintre autospecialele folosite de poliţiştii din Capitală sunt defecte, spun sindicaliştii de la Europol. Aceşti au postat pe Facebook o fotografie în care arată bordul uneia dintre maşini cu mesajul „PERICOL AVARIE MOTOR”. Acea maşină, potrivit sindicaliştilor, abia ieşise din service, după patru săptămâni de reparaţii.

Cei din service nu şi-au făcut treaba, este a patra intrare a autospecialei în service.

cosmin andreica, preşedintele sindicatului europol

Reprezentantul Europol a transmis redacţiei Buletin de Bucureşti încă o fotografie, în care arată cum se prezintă o autospecială de Poliţie folosită intensiv:

sursa: Europol

Sindicaliştii spun că şi-au bazat aceste cifre pe o analiză făcută la nivelul fiecărei secţii de poliţie din Bucureşti, pentru că Poliţia Capitalei nu are aceste situaţii centralizate. Noi am cerut conducerii Poliţiei Capitalei cifrele, pentru a le confrunta cu cele oferite de Europol.

Chiar ieri îmi spuneau colegii cât de simplu este acum când ninge să treci prin faţa unei secţii de poliţie şi să vezi că mai mult de jumătate dintre maşini sunt acoperite de zăpadă, că nu sunt folosite de luni de zile.

cosmin andreica

Întârzieri de luni de zile la reparaţii

Reparaţiile durează mult din două motive majore, acuză Europol: lipsa de fonduri pentru reparaţii şi întârzierile uriaşe la prestările de servicii.

O parte dintre ele nici măcar nu au ajuns să fie programate la service, deși sunt defecte de 4-6 luni. O altă parte stau în service de luni bune pentru că nu mai sunt fonduri pentru reparații. Și mai sunt unele care au fost reparate, cică, dar cărora le apar astfel de mesaje prin bord sau prezintă în scurt timp de la utilizare aceleași defecțiuni”.

Poliţia Capitalei are pârghiile legale necesare pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, dar tot nu se rezolvă nimic, acuză Europol.

Reprezentantul legal al instituţiei, respectiv directorul Poliţiei Capitalei, că el este cel care semnează contractul şi care ar trebui să dispună prin propriile structuri aceste condiţii şi verificări nu face nimic!

cosmin andreica

Potrivit lui Cosmin Andreica, sunt cel puţin două firme de service auto care au contract cu Poliţia Capitalei şi la mijloc sunt „contracte de milioane de lei”.

Redacţia Buletin de Bucureşti a cerut informaţiile publice legate de numărul şi valoarea acestor contracte şi de situaţia parcului auto al Poliţiei Capitalei şi le vom publica îndată ce le vom obţine.

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...