Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 17 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseȘtiri

Sector 1 | Aproape o tonă de petarde și artificii, găsite într-o singura locuință. Proprietarul „depozitului” le vindea pe internet

713
Sursă: Captură de ecran, Poliția Municipiului București

Polițiștii Capitalei au confiscat peste 900 kg de articole pirotehnice marți, 5 decembrie, în urma aplicării unui singur mandat de percheziție domicilară, acasă la un bărbat care locuiește în Sectorul 1. Bărbatul intrase în atenția polițiștilor în urma unor postări din mediul online, care ar fi indicat că ar comercializa produse pirotehnice.

„Întrucât existau date și indicii că un bărbat ar deține și comercializa, preponderent în mediul online, cantități însemnate de materiale pirotehnice, la data de 5 decembrie 2023, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în vederea probării activității infracționale a bănuitului,” se arată în comunicat.

Cele 900 de kg de articole pirotehnice, deținute fără drept și comercializate, au fost ridicate și sigilate de polițiști. 

Potrivit aceluiași comunicat, cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.

Recent, un şofer de 35 de ani care a fost oprit la un control de rutină de poliţiştii Secţiei 20 avea în portbagaj 100 de kilograme de materiale pirotehnice, care nu pot fi vândute, conform legii.

De altfel, prefectura Capitalei a solicitat primăriilor de Sector și Primăriei Generale să nu emită avize pentru comercializarea de materiale pirotehnice. Potrivit unei hotărâri, autoritățile locale nu mai trebuie să emită avize de amplasament, pe domeniul public sau privat al municipiului București, în vederea comercializării articolelor pirotehnice.

Autor

pe același subiect

rockul românesc
ArticoleCulturăMain

Studiul care va enerva mulți fani: rockul românesc, mai aproape de manele decât de hip-hop

Rockul românesc seamănă lexical mai mult cu manelele și muzica de biserică...

aeroporturile Otopeni și Băneasa
ArticoleEconomicMain

Compania care administrează aeroporturile Otopeni și Băneasa a fost evaluată la peste 10 miliarde de lei

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează aeroporturile Otopeni și Băneasa, a...

stația de epurare Glina
ArticoleMainPrimărie

Este gata stația de epurare Glina. Lucrările au durat 7 ani și au costat 160 de milioane de lei

Stația de epurare Glina, care curăță apele uzate care vin din București,...