Modul în care ne-am trăit viața în ultimele secole nu a fost foarte prietenos: nu ne-am putut împrieteni nici între noi și am stricat și orice fel de relație am fi avut cu planeta. Deși avem multe de rezolvat, și multe probleme la care trebuie să lucrăm, o condiție necesară este să avem o planetă pe care să putem face asta, iar noi ne îndreptăm vertiginos spre o catastrofă climatică.
Ei bine, aici intervine proiectul Sistemului Garanție-Returnare (SGR), intrat oficial în funcțiune de Sfântul Andrei. Proiectul în care s-au investit până acum 85,7 milioane de euro are ca scop combaterea a cel puțin câteva decenii de obișnuințe dăunătoare mediului cu care s-au pricopsit românii, cu precădere lipsa de efort pe care o depun în vederea reciclării deșeurilor produse, în ciuda faptului că știu să „valorifice” gunoiul prin alte moduri.
Sistemul există de mult în alte capitale europene și pare că funcționează. Dar articolul nu este despre faptul că e bine să reciclezi, sau care ar fi modalitățile cele mai eficiente de a face asta, ci este despre un mic obicei, foarte convenabil, care poate salva viața cuiva, adoptat și de locuitorii altei capitale, Berlinul, și nu numai: să-ți lași PET-ul să fie dus la reciclat de altcineva: un gest care nu este o donație, ci plata unui serviciu.
Bine, este puțin și despre reciclare, mai exact despre conștiința clasei poluatoare: dacă sistemele economice de la revoluția industrială încoace ne distrug planeta și dacă sistemele politice ne distrug „aproapele”, poate devenim mai interesați de o schimbare.
Gestul comod – serviciul plătit
Ieși în oraș, dai o petrecere, bei un suc în parc: toate pot fi situații în care te trezești cu un recipient sau mai multe (sau prea multe) taxate prin sistemul de garanție-returnare, însă parcă nu ai chef să te cari cu ele după tine într-unul dintre locurile unde îl primesc pentru reciclare și îți returnează taxa.
Nu renunța la ideea de reciclare! Tot ce trebuie să faci e să te gândești că altcineva ar beneficia de ceva ce ai și tu! Lasă recipientul la îndemâna cuiva care are nevoie de „taxa de reciclare” mai mult decât ai tu. Atât voi, cât și planeta, aveţi de câștigat.
Este o filosofie de viață după care trăiește tot Berlinul, după cum se poate observa printr-o simplă inspecție a coșurilor de gunoi din oraș: este plin de sticle aşezate frumos lângă.
Dacă cineva se pune pe strâns sticle, înseamnă că are mare nevoie de banii respectivi. Exemplele personale nu au foarte multă valoare argumentativă într-o dezbatere academică, însă toate informațiile despre asta sunt anecdotice, așa că voi continua.
Cunosc pe cineva care, în căutarea unui viitor mai bun, s-a mutat dintr-o țară foarte săracă în capitala Norvegiei, la studii. În momentul acesta se află la a doua facultate, are o situație financiară bună și studiază pentru a deveni medic. Nimic nu ar fi fost posibil dacă nu găsea recipiente reciclabile pe care le strângea și înapoia pentru a revendica „taxa” de reciclare, activitate care a ajutat această persoană să supraviețuiască la începutul facultății, într-o țară complet străină.
De ce nu reciclăm și de ce nu ne ajutăm, în general?
Lipsa de interes și motivație în ale reciclării a fost semnalată (și rezolvată, dacă ne luăm după locurile în care un astfel de SGR a fost implementat și după rezultatele sale) și în alte țări în și din afara Uniunii Europene. Peste tot, oamenii s-au obișnuit să consume, evoluând de la homo faber la homo consumens: mentalitate încurajată de sistemul care profită de pe urma ei.
Problema nu este neapărat sistemul economic sau politic în care trăim, problema este că valorile care ghidează aceste sisteme (cu permisiunea noastră, desigur) nu par a lua în considerare un plan pe termen lung, care ar fi în interesul tuturor, să ne înțelegem și respectăm reciproc și să avem o planetă locuibilă pe care să facem asta – (politica se bazează pe divizare, iar banii „iau mințile” tuturor).
Nu e de mirare că, în încercarea motivării maselor, este luată o măsură punitivă financiar. Deși cred că este cea mai bună abordare, și sper ca tranziția către SGR să fie una cât mai lină și să ne responsabilizăm din acest punct de vedere, nu pot să nu mă gândesc la faptul că micii consumatori nu se vor putea ridica niciodată la nivelul marilor consumatori și marilor producători. Aș putea să-mi dedic restul vieții distrugerii mediului și eforturile mele tot ar păli, în comparație. „Cine poluează mai mult” nu e o competiție pe care mi-aș dori s-o câștig, oricum. Am grijă, în general, la orice fel de competiție: unele lucruri sunt suficiente pentru toți, dacă ne uităm mai atent, iar unele lucruri chiar nu merită câștigate.
Context
Începând cu 30 noiembrie, s-a pus în funcțiune sistemul prin care românii vor „depune” o dată cu plata unor recipiente, 50 de bani garanție, pe care îi vor primi înapoi la returnarea produsului la unul dintre punctele de colectare. Nu există încă toate detaliile, nici măcar lista întreprinderilor partenere, iar produsele care pot fi reciclate vor fi marcate pe etichetă ca atare și vor intra pe piață în următoarele luni. Procesul poate fi complicat pentru mulți și nici nu este ideal, însă fiecare moment în care suntem puși să lucrăm împreună pentru un scop comun reprezintă o oportunitate.
