Sindicatul Europol a anunțat, astăzi, că Academia de Poliție „A.I. Cuza“ va fi închisă temporar. Hotărârea Consiliul de administrație și a Senatului Academiei vine după ce în urmă cu aproape două săptămâni peste 100 de studenți au făcut toxiinfecție alimentară. Studenții au fost trimiși deja acasă, iar sălile de clasă ale instituției de învățământ nu se vor mai deschide anul acesta, anunță sindicatul. Academia de Poliție susține că din cauza lucrărilor de modernizare vor fi sistate cursurile până pe 22 decembrie.
„Această decizie vine în contextul presiunii mediatice dar și a refuzului conducerii Academiei de a ne permite accesul zilnic, pentru a monitoriza condițiile în care studenții și angajații instituției de învățământ își desfășoară activitățile. Să nu uităm că nici până în acest moment, nu avem rezultatele probelor de laborator ca urmare a focarului de toxiinfecție alimentară“
Informează Sindicatul Europol
Timp de 10 zile, condițiile din cadrul Academiei de Poliție au fost monitorizare, iar Sindicatul Europol a arătat condițiile insalubre în care viitorii politiști erau cazați sau luau masa.
Sindicatul acuză și că toate acestea s-au întâmplat din cauza unor incompetenți susținuți politic, care au preferat să modernizeze instituția cu zilieri.
„Timp de un an, studenții și angajații Academiei au fost victimele unor incompetenți, împuterniciți/desemnați susținuți politic, plătiți cu salarii de “lucrări de excepție” majorate cu 50%, în timp ce firmele care au primit milioane de euro pentru modernizarea instituției au lucrat cu zilieri, în șantiere care încălcă normele legale, realizând lucrări de proastă calitate”.
A adăugat Sindicatul Europol
Până la ora publicării articolului, Academia de Poliție „A.I. Cuza“ a publicat doar o fotografie a unui comunicat de presă prin care susține că studenții vor avea vacanță până pe 22 decembrie din cauza lucrărilor de modernizare.
Cum s-a ajuns aici?
Trei nopți consecutive studenții Academiei de Poliție au trebuit să apeleze la serviciile medicale de urgență, din cauza unor toxiinfecții alimentare, potrivit reprezentanţilor Sindicatului Europol.
Joi, 14 noiembrie, Sindicatul Europol reclama faptul că mâncarea pe care studenții o primesc are larve și viermi, în contextul în care aceștia trăiesc, oricum, „printre șobolani”.
Într-o altă postare, reprezentanții sindicatului Europol spun că nici muncitorii care lucrau la un proiect de modernizare a Academiei nu mai mănâncă de la cantină, preferând să facă grătar, pe șantier.
CITEȘTE ȘI: