Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Club cu tradiţie închis de poliţişti pentru că nu avea autorizaţie de funcţionare

Club cu tradiţie închis de poliţişti pentru că nu avea autorizaţie de funcţionare
FOTO: stop-cadru din clipul cu intervenţia Poliţiei

Un club cu tradiţie în Bucureşti a fost închis noaptea trecută de poliţişti pentru că nu avea autorizaţie de funcţionare ori altă autorizaţie care să îi permită efectuarea de activităţi comerciale. Conform unor surse, este vorba de Kulturhaus (fostul Twice).

Situaţia a fost descoperită de poliţiştii care au lucrat noaptea trecută între 22 şi 1 alături de jandarmi şi ofiţeri ISU pentru a vedea dacă sunt respectate prevederile legale de funcţionare a societăţilor comerciale ce au un flux mare de clienţi.

Odată ajunşi la clubul din centru, oamenii legii au cerut documentele de funcţionare şi au aflat că vechiul club nu avea actele necesare. În urma acestor constatări au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, fiind, totodată, dispusă și măsura suspendării activității localului.

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.