Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 21 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | Lucrări pe Magistrala Rahova, în zona străzii Mihail Sebastian, până sâmbătă seară

911
FOTO: Termoenergetica

Echipele Termoenergetica lucrează vineri pe Magistrala Rahova, în zona străzii Mihail Sebastian, pentru a repara o conductă cu diametrul de 700mm. Intervenția este parte a unei acțiuni planificate pentru modernizarea rețelei termice, dar și pentru rezolvarea problemelor majore de infrastructură.

Cu o vechime de peste 45 de ani, rețeaua termică primară a CET Grozăvești, pusă în funcțiune în 1978, a depășit durata sa de exploatare cu aproape 30 de ani.

Termoenergetica estimează că lucrările care afectează patru puncte termice din zonă vor fi finalizate până la 4 noiembrie 2023, ora 23:30. Aceste estimări sunt date înainte de începerea efectivă a lucrărilor și de evaluarea stării reale a conductelor subterane. Durata finală a lucrărilor depinde de complexitatea intervențiilor și de gradul de degradare a conductelor, transmite compania.

Pentru a oferi informații și actualizări, Termoenergetica a pus la dispoziție clienților săi modalități de contact precum mesaje preînregistrate la numărul de telefon 031.9442, sau posibilitatea de a solicita detalii suplimentare la 0800.820.002. De asemenea, clienții pot obține informații prin intermediul aplicației Termoalert.

În prezent, în Capitală, sunt deschise 10 șantiere pentru reabilitarea conductelor. Din totalul de 851 de kilometri de rețea de termoficare, atât cât are Bucureștiul, aproximativ 700 trebuie înlocuiți. Primarul Capitalei preciza, in luna aprilie, că ritmul maxim care poate fi atins este de 50 de km de conducte pe an. În 2021 s-au înlocuit 28 de km de rețea, iar în 2022, 32.

Primăria Capitalei a semnat contracte pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare, cu finanțare europeană în valoare de 200 de milioane de euro.

În prezent, cel mai lung tronson aflat în lucru pentru înlocuirea conductelor primare este Progresul-Ferentari.

Cei 12 kilometri de reţea alimentează 16 puncte termice, care la rândul lor furnizează căldură pentru aproximativ 10.000 de apartamente.

Termoenergetica furnizează energie termică pentru 10.032 de asociaţii de proprietari/locatari din cele 8.091 de blocuri de locuințe, pentru 74 de cămine și 313 imobile/case, reprezentând aproape 1.2 milioane de locuitori.

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș