Procurorii DIICOT au descins la Penitenciarul Jilava într-un dosar care vizează infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, respectiv trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.
„S-a reținut că, începând cu anul 2022, trei suspecți au constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior alte șase persoane, care au acționat, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în vederea comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că, în perioada noiembrie 2022 – iulie 2023, liderul grupului, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a coordonat activitățile membrilor, cu privire la procurarea și introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină) destinate atât consumului propriu, cât și comercializării către alte persoane încarcerate”, se arată în comunicatul DIICOT.
Pe parcursul investigațiilor și administrării probatoriului, a rezultat faptul că pe un alt palier infracțional, alți trei suspecți sunt bănuiți de implicarea în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.
Astfel, în perioada 2017 – 2023, unul dintre aceștia, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi recrutat, prin inducere în eroare (crearea aparenței unei legături sentimentale), transportat și adăpostit patru persoane vătămate majore, în vederea exploatării sexuale, prin obligarea (inclusiv prin acte de violență), la practicarea prostituției, atât în România, cât și în Italia, Belgia, Franța, Elveția, Suedia, Germania, Olanda și Danemarca.