Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediu

Parcul IOR | Nicușor Dan: „Sper ca acțiunea prefectului să nu fie de imagine. Nu înțeleg de ce nu m-a contactat pentru a-l ajuta”

846

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reacționat public după ce marți dimineață prefectul Rareș Hopincă a susținut, alături de Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, o conferință de presă în care a anunțat că inițiază o nouă acțiune în instanță pentru a contesta legalitatea retrocedării unei părți din parcul IOR.

Conferința de presă a avut loc pe terenul proprietate privată, unde în urmă cu circa o săptămână Poliția Locală s-a deplasat la sesizarea unuia dintre chiriași, pentru a evacua cetățenii care cartografiau arborii din parc.

Primăria Sectorului 3 a pierdut definitiv, în toamna anului trecut, procesul în care contesta fix legalitatea retrocedării. Atunci, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au apreciat că Primăria nu a putut demonstra că pe cele 12 hectare este sau a fost parc, chiar dacă pe imaginile din satelit se văd alei și pe teren se văd încă arbori plantați la linie.

La două ore după conferința de presă a Prefectului Capitalei, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a reacționat pe pagina sa de Facebook. Edilul îl acuză pe Robert Negoiță că nu l-a contactat pentru a-l ajuta. Mai mult, rimarul general reamintește că Negoiță și fostul primar Sorin Oprescu, ca reprezentanți ai primăriilor, nu au putut demonstra, în zece ani de procese, cu acte, că acolo a fost parc.

De cealaltă parte, Robert Negoiță îl acuză constant pe Nicușor Dan că nu găsește mai rapid o soluție pentru IOR, în contextul în care, la începutul primăverii, Primarul General spunea că va veni cu o soluție în 6 săptămâni.

La ultima ședință de Consiliu General, interpelat de cetățenii din cartier, Nicușor Dan promitea că va veni cu o soluție la începutul săptămânii viitoare, lucru care nu s-a întâmplat – în continuare Primarul General nu a făcut publică soluția sa.

Cum arată acum zona respectivă?

Fotografiile au fost făcute duminică, 8 octombrie. În cadre se văd clar și aleile flancate de arbori, dar și zonele care au fost incendiate, precum și zonele în care unul din chiriașii proprietarului construiește un parc de distracții.

Sursă foto cover: Facebook Rareș Hopincă, captură din live

scris de

Cosmin Pojoranu

Născut și crescut în București - sud Berceni.

pe același subiect

Daniel Băluţă la ceremonia de învestire. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (III)

Daniel Băluţă este al treilea primar care răspunde iniţiativei Buletin de Bucureşti...

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...