După ce că abia am început să-mi dau și eu seama cum e cu viața asta a presei și am învățat câte ceva în engleză, apoi niște geografie, șefii mei de la Buletin de București s-au gândit să-mi dea de lucru și ceva mai serios: să fiu reporter la DIPLOMA Show 2023, care are loc zilele astea la Combinatul Fondului Plastic, undeva prin spatele Casei Presei Libere, în Sectorul 1. ”E un festival dedicat artei, unde 130 de artiști, designeri și arhitecți din noua generație își prezintă cele 129 de lucrări”, mi-a spus mami. Asta nu a făcut să-mi treacă spaima c-aș putea s-o dau în bară, fiindcă eu sunt un cățel care nu știe nimic despre artă. Și nici pe mami nu prea pot conta, că și ea e la fel de praf. În plus, cu o seară înainte am avut parte și de un necaz mare, mare, cel mai mare: mi-a făcut bunicul baie! Urăsc să fac asta!
Nu l-au înduplecat deloc rugămințile mele: a zis că el la vernisaj nu merge cu mine plină de colb și că trebuie să fac impresie bună. Asta drept mulțumire că am fost generoasă și i-am zis că, dacă tot e pensionar, îl pot scoate eu în oraș, să îi arăt ceva frumos.
Însă după baie m-am răzbunat: am făcut și eu artă pe pilota bunicului, cu blana udă. Singura care s-a enervat a fost bunica, fiindcă ea trebuie să schimbe așternuturile.
Apoi m-am culcat, am adormit și a venit a doua zi. Ziua cea mare. Ziua expoziției. Mi-a zis mami iar propoziția mea preferată: ”Lisa, hai să mergem într-o aventură!”. Vă las mai jos poze și filmulețe, să vedeți și voi ce am vizitat eu, poate vă place ceva și vă conving să mergeți și voi.
Aici eram în Bolt, încântată de ceea ce o să mă aștepte.
La Combinatul Fondului Plastic, la poartă, mi-am făcut o prietenă nouă: paznica locului, Rita.
Apoi ne-am întâlnit cu Alexandra Enăchescu, din echipa de comunicare a showului. Ne-a explicat ce se întâmplă acolo, de ce evenimentul poate fi o rampă de lansare pentru artiștii noi. N-am prins prea multe din discuția cu ea, fiindcă eram foarte ocupată ca, împreună cu Rita, să aruncăm pietrișul pe trotuar cu joaca noastră. Zburau pietricelele alea ca rachetele pe lângă urechile lor, iar mami m-a certat, că nu-s serioasă.
Dar am făcut poză cu Alexandra și mi-a trecut supărarea. Pe cine interesează, de fapt, ce păreri are mami? Eu sunt reporterul aici și trebuie să pun lăbuța-n prag, că nu se mai poate!
Am stat de vorbă cu Andrei Borțun, omul din spatele evenimentului, care face de 10 ani minuni aici, la Combinatul Fondului Plastic și nu numai.
A făcut și poză cu mine, chiar dacă, din păcate, are alergie la căței. Îi mulțumesc pentru treaba asta!
Apoi am intrat în toate pavilioanele, ca să vedem lucrările expuse.
Drept să vă spun, pe mine m-au impresionat lucrurile care îi impresionează pe căței, în general. De exemplu, capra asta cu ochi la burtă mi s-a părut că seamănă cu Nora, pisica mamei. Așa că am făcut poză și aici.
Ar fi un dezastru dacă ar exista gândaci așa mari și-n viața reală, care să mișune prin București. Oare există undeva în lume așa lighioane? Hmmm! Cred că-n Australia, că acolo e concentrată toate șerpăria de pe lume. Clar, nu voi vizita acele locuri niciodată! Brrrrr!
În drum spre alt pavilion cu lucrări de artă m-am întâlnit cu o fană de-a mea. N-am rezistat, așa că am stat la mângâiat și la pupat, ca de obicei.
Aici bunicul îmi arăta un cal. Am fost foarte impresionată că există pe lume cai așa mici, care stau nemișcați.
Apoi tot el mi-a explicat ce greu e să construiești din ”hlei” o masă și bănci strașnice ca asta, care să reziste în timp. Bunicul e deștept, știe multe, a crescut la țară și a făcut și el case cu un material ca ăsta. Îl mai aduc la evenimente cu mine, pare muuuult mai răsărit decât mami.
Apoi m-am întâlnit cu personajul meu preferat, în timp ce mergeam pe covorul roșu, ca o divă de la Oscar: un porc cu aripi. Încă nu știu dacă poate zbura, că nu m-au lăsat să cercetez mai bine. Cică să nu stric opera de artă, că mami nu are rinichi destui pentru despăgubiri. Dar chiar: oare covoarele astea roșii au fost puse special pentru mine? Știau organizatorii că vin eu la evenimentul lor și s-au pregătit așa? Hmmm! Trebuie să aflu!
Înainte de plecare m-am întâlnit cu șoarecele ăsta uriaș. O fi de pe aici? O fi din Australia și el, la cât e de mare? Sau așa sunt șoarecii obișnuiți? O fi din Sectorul 1?
Înainte de plecare am mai făcut o poză cu bunicul meu, într-un loc în care se fotografia toată lumea. Roșul ăla mă prinde bine, cred eu. Cam atât de aici! Eu sunt Lisa, reporterul canin de la Buletin de București.
