Rețelele de monitorizare a calității aerului din Capitala înregistrează valori minime ale microparticulelor aflate în suspensie. Ploaia de azi-noapte, lipsa ambuteiajelor din trafic dar și oprirea sistemelor de încălzire au făcut ca aerul din București să fie comparabil în această dimineață cu cel de la munte.
Cele mai mici valori au fost înregistrate de doi senzori: unul de la Unirii, în centrul Capitalei, unde valorile pentru PM 2.5 erau aproape tot timpul pe roșu dar și la Chiajna, la doi pași de groapa de gunoi de la Rudeni, care poluează constant aerul din Nord-Vestul Capitalei, arată rețeaua uRAD Monitor.
De asemenea, și rețeaua aerlive.ro a înregistrat, pe cei 11 senzori, o medie la nivelul Bucureștiului de doar 13 micrograme de particule PM 2.5 la un metru cub de aer.
Valori minime au fost înregistrate și în zona Colentina-Lacul Tei, în Băneasa, lângă aeroportul Aurel Vlaicu, și Calea Văcărești.
Cantități ceva “mai mari”, de doar 2 micrograme la metru cub de aer, au arătat senzorii din Drumul Taberei, Popești-leordeni, Piața Sudului și Aviatorilor.
PM 2.5 este considerat de specialiști ca fiind cel mai periculos indice de poluare. Valorile anuale, reglementate de lege, sunt de 25 de micrograme la un metru cub de aer.
Editor: Oana Despa