Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeatured

Trei biserici din Sectorul 3, peste 100.000 de euro de la Robert Negoiță pentru „încălzire prin pardoseală”, „spații comerciale” și „lucrări de conservare”

679
Biserica Sfântul Anton

Bisericile Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Anton-Curtea Veche și Sfântul Nicolae-Șelari ar urma să primească peste 100 de mii de euro pentru „încălzire prin pardoseală”, „spații comerciale” și „lucrări de conservare” de la Primăria Condusă de Robert Negoiță. Cele trei proiecte de hotărâre vor fi supuse votului în ședința de Consiliu Local care va avea loc joi, de la ora 11:00. 

Cele trei solicitări au venit la primarul Robert Negoiță direct de la preoții care slujesc cele trei parohii. Edilul Sectorului 3 a aprobat solicitările și le-a introdus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local.

Parohia Adormirea Maicii Domnului a cerut 100.000 de lei pentru a construi o capelă în curtea bisericii. În descrierea investiției aflăm că nu e o simplă capelă, ci o întreagă anexă care are și loc de birouri, spații de depozitare, spații pentru activități, dar și un spațiu comercial. 

În schimb, Parohia Sfântul Anton-Curtea Veche a cerut de trei ori mai mulți bani, mai precis 350.000 de lei. Banii ar fi necesari pentru a continua lucrările de înlocuire a instalației de încălzire actuală cu una prin pardoseală. Lucrarea este mai veche, în total costă aproape 800 de mii de lei. Primăria condusă de Robert Negoiță a mai dat și anul trecut bani pentru aceeași lucrare, anume 200.000 de lei. 

Parohia Sfântul Nicolae-Șelari a cerut 100.000 de lei pentru a face lucrări de conservare și de restaurare a mobilierului eclezial. Nici această lucrare nu este nouă. Primăria condusă de Robert Negoiță a acordat în fiecare an, începând cu 2021, câte 100.000 de mii de lei pentru ca biserica să-și restaureze mobilierul și să-și conserve picturile din biserică. 

Conform datelor din proiectele de hotărâre, Primăria Sectorului 3 a alocat la început de an suma de 4 milioane de lei pentru culte.

În luna mai, 27 de parohii și instituții care aparțin cultelor din Sectorul 3 au fost scutite de plata serviciilor de salubrizare. 99,9% din factura lor va fi plătită de primăria condusă de Robert Negoiță. Conform unor documente intrate în posesia Buletin de București, Primăria Sectorului 3 ar urma să plătească peste 111,4 mii de lei pe an pentru a acoperi aceste cheltuieli pentru instituțiile Bisericii, în timp ce toate acestea la un loc ar urma să mai plătescă doar puțin peste 100 de lei pe an.

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene. FOTO: Facebook
ArticoleȘtiri

Vot cu urna mobilă, în mai multe spitale bucureștene

În mai multe spitale bucureștene se va vota, cu urna mobilă, duminică,...

Devino observator la alegeri
ArticoleMainPolitic

Vrei ca votul tău să nu fie furat? Devino observator la alegeri

Observatorii din secțiile de votare reprezintă o garanție că votul se desfășoară...

Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”
ArticoleEditorialMainPolitic

EDITORIAL | Referendum București, întrebarea numărul 3: „Vrei, calule, ovăz?”

„Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un...