Direcția Mobilitate Urbană pune la dispoziția bucureștenilor Sectorul 4 un nou lot de blocatoare automate de parcare. Prețul unui astfel de blocator automat, aflat în stoc momentan, este de 1.248,31 de lei, aici fiind incluse prețul de achiziție, montarea și punerea în funcțiune și costul operațional, cu TVA inclus.
Prețul se achită în două tranșe:
- prima tranșă în valoare de 400 de lei se va plăti la validarea cererii (precomandă),
- diferența până la suma totală de 1.248,31 lei va fi plătită în momentul în care va fi montat aparatul.
Dispozitivele sunt prevăzute cu o carcasă confecționată din material polimeric, întărit cu fibră de sticlă. De asemenea, au un braț prevăzut cu cod QR, rezistent la șocuri și lovituri, echipat cu detector de prezență vehicul, motorizare electrică, control cu telecomandă și acumulator reîncărcabil.
Cei interesați de achiziție trebuie să acceseze site-ul oficial al Direcției Mobilitate Urbană Sector 4 sau aplicația mobilă „Primăria Sector 4”. Dispozitivele au o garanție de 49 de luni.
lasă un comentariu