Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 1 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ȘtiriTermoficare

Lucrări Termoenergetica, pe Strada Dezrobirii din Sectorul 6

523

Lucrările de pe Strada Dezrobirii, facute de Termoenergetica, se mută din data de 5 august pe sensul celălalt de mers: pe tronsonul cuprins între Strada Roșia Montană și Bd. Iuliu Maniu.

Se continuă înlocuirea conductelor de pe Magistrala III Vest, cu diametrul de 800 mm, pe o lungime de 800 de metri, anunta Primaria Sectorului 6.

Termoenergetica precizează că apa caldă va curge în continuare iar lucrările se vor finaliza în decembrie. Până atunci, circulația rutieră pe Strada Dezrobirii este restricționată parțial pe sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu spre Strada Roșia Montană, de astăzi.

Prima etapă a lucrării a început pe 21 aprilie, pe celălalt sens de mers, și s-au schimbat 500 de metri de țeavă.

Rețeaua termică primară din această zonă are o vechime de aproape 45 de ani și a fost pusă în funcțiune în 1979.

Termoenergetica amintește că se lucrează in continuare, in regim de urgență, la Căminul Releului, unul dintre cele mai mari cămine din rețeaua de termoficare a Capitalei, cu o suprafață de 180 de metri pătrați.

Furnizarea apei calde este sistată până pe 11 august în Sectoarele 2 şi 3, precum şi în cartierele Aviaţiei, Floreasca şi Calea Dorobanţilor din Sectorul 1. 

Autor

pe același subiect

Târg de adopții în Parcul Plumbuita. Foto: Arhivă
ArticolePrimărieȘtiri

Târg de adopții în Parcul Plumbuita. Buget maxim de un milion de lei

Primăria Sectorului 2 va organiza un târg de adopții în Parcul Plumbuita....

TPBI modifică traseul a trei linii STB începând de luni | FOTO: Octav Ganea/ Inquam Photos
ArticoleȘtiriTransport

Reabilitarea șinelor de tramvai schimbă traseele a trei linii. Modificările intră în vigoare de luni

Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) modifică...