Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 3 October 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Ateliere de lectură la Gradina Botanică din București

479

În perioada vacanței de vară, la Gradina Botanică din București, se deșfasoară un eveniment dedicat copiilor. Este vorba despre ateliere de lectură activă, pentru copii cu vârste cuprinse  între 5-12 ani. 

42% dintre elevii până în 15 ani din România sunt analfabeți funcționali. 4,33 ore pe zi petrec mamele pe un device, în scopuri de divertisment sau socializare. 76% dintre parintii observați la un loc de joacă și-au petrecut 17,5 minute dintre cele 20, in care au fost observați, cu telefonul în mână.

Tehnoferența are un efect negativ asupra legăturii parinte-copil, dar și asupra dezvoltării si comportamentului copiilor.

„În tot acest context, LECTURA ACTIVĂ, dialogica impreună cu copilul vine ca un “antidot” menit să reechilibreze balanța emoțională a familiei, să creeze conexiuni fundamentale la nivelul creierului, să elibereze un “buchet de neurochimicale” dupa care să tânjim”, se arată într-un comunicat al instituției.

Autor

pe același subiect

Accesul C din stația de metrou Gara de Nord 1 rămâne închis, până la jumătatea acestei luni. FOTO: Google Street View
ArticoleȘtiriTransport

Accesul C din stația de metrou Gara de Nord 1 rămâne închis, până la jumătatea acestei luni

Metrorex anunță continuarea lucrărilor a de reparații și refacere a finisajelor la...

Apa Nova întrerupe furnizarea apei reci în mai multe zone din Capitală. Ce străzi sunt afectate. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Apa Nova întrerupe furnizarea apei reci în mai multe zone din Capitală. Ce străzi sunt afectate

Furnizarea apei reci se întrerupe temporar, în anumite zone, pentru efectuarea unor lucrări...

Meciul România - Suedia impune restricții în zona Arenei Naționale, săptămâna viitoare. Foto: arena-nationala.ro
ArticoleȘtiri

Meciul România – Suedia impune restricții în zona Arenei Naționale, săptămâna viitoare

Meciul România-Suedia, din dată de 5 octombrie, impune restricții de circulație. Partida...