Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
SănătateȘtiri

100 de milioane de euro pentru instalaţiile electrice ale spitalelor din Capitală

325

Spitalele din București se confruntă cu o infrastructură defectă a instalațiilor electrice și cu sisteme improvizate care pun în pericol viețile pacienților și ale doctorilor, arată datele din teren. Dar şi datele din sistemul electronic de achiziţii publice, acolo unde Primăria Generala a lansat o serie o serie de proceduri pentru a moderniza instalaţiile electrice.  

Degradarea a fost accelerată în ultimii doi ani, când epidemia de SARS-Cov-2 a dus la uzarea sau cedarea sistemelor electrice vechi. Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București(ASSMB) a demarat în 2021 contracte de finanțare pentru 10 spitale bucureștene. Un total de 22 de instituții sanitare au primit finanțare europeană de 100 de milioane de euro. Cele 10 spitale care beneficiază de această finanțare sunt: Spitalul Colentina; Spitalul Universitar Militar Carol Davila; Institutul Marius Nasta; Institutul de gerontologie Ana Aslan; Spitalul Clinic de urgenţă Bucureşti; Institutul de endocrinologie C.I. Parhon; Spitalul dr. Th. Burghele; Spitalul Universitar; Institutul de boli cardiovasculare CC Iliescu; Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş.

Demersurile realizate de instituții pentru prevenirea incendiilor în spitale 

Pe lângă măsurile din Programul Operațional Infrastructura Mare, ASSMB a achiziționat în 2022 3.792 de bile extinctoare, care se autoactivează în contact cu flacăra deschisă şi sting focul. Acestea au fost montate în cele 19 spitale din Capitală care sunt administrate de primărie. 

Pe lângă aceste proceduri, ASSMB se află în licitații pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru instituţiile medicale, care va fi pe buget local. „Obținerea autorizației de securitate la incendiu presupune mai multe lucruri: uși rezistente la foc, un anumit sistem de închidere a ușilor, sunt proiecte de investiție complexe”, afirmă viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu.

În ultimii doi ani au avut loc 4 incendii în spitalele din Capitală, respectiv:

  • Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş în 2021, care a dus la decesul a trei pacienți; 
  • Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni în 2022, unde acoperișul unității renovate a luat foc;
  • Institutul Marius Nasta în 2021,în secția mobilă ATI;
  • iar cel mai grav incendiu a fost cel de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, în 2021, unde au murit 20 de persoane.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...