Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Featured

Toți știau. Episodul 2: Nela Vica Andrieș, sora Gabrielei Firea, a fost șefa unui serviciu care a făcut șapte anchete în „lagărele Ilfovului” cât timp ea a lucrat la Direcție

587

Actualizare: Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a reacționat la câteva ore după ultimele dezvăluiri Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Redăm, mai jos, mesajul integral:

„Sora mea NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități. Revin cu această precizare!

Am citit răspunsul oficial al Direcției de Asistență Socială Voluntari, publicat astăzi în presă, și cred că este clar. Doar cine vrea să ne convingă că albul e negru vede altceva.

Nela Vica Andrieș nu a fost vreodată șef peste Direcția de Asistență Socială Voluntari și nu a avut vreodată atribuții privind persoanele adulte sau a persoanelor cu dizabilități.

În plus, în document scrie clar că între august 2018 și aprilie 2021, doamna Nela Vica Andrieș a avut raporturile de muncă suspendate.

A profesat pe o funcție de execuție până în luna Decembrie 2021 când a fost promovată pe funcția Șef serviciu –  Serviciul Asistență și Protecție Socială având atribuții doar pe copii și relația cu ONG-urile.

Din Ianuarie 2022, până în luna Februarie 2023 raporturile de muncă au fost suspendate la cerere, așadar nu a profesat nici în această funcție!

În concluzie, între August 2018 și Februarie 2023, sora mea a lucrat efectiv la DAS Voluntari doar opt luni și în domeniul copiilor, nu al adulților sau al persoanelor cu dizabilități.

Nici din februarie 2023, când s-a transferat la DGASPC Ilfov, sora mea nu a lucrat în domeniul persoanelor vârstnice sau adulte cu handicap, ci are atribuții pe programe educative pentru copii”.

Nela Vica Andrieș (fostă Vrînceanu), sora ministrului Gabriela Firea, a lucrat efectiv, din aprilie și până în decembrie 2021, când a devenit chiar șefă de serviciu, la Direcția de Asistență Socială (DAS) a Primăriei Voluntari condusă de cumnatul ei, Florentin Pandele, primar de Voluntari. 

În această perioadă de nouă luni, colegii acesteia au făcut șapte controale într-unul dintre „lagărele” Cristinei Dumitra, parte dintre centrele pentru persoane dependente din Ilfov investigate acum de DIICOT.

Nu știm ce rezultate au avut controalele, cert este că centrul a continuat să funcționeze, cu toate că în lunile imediat anterioare, în perioada februarie 2020 – martie 2021, deci într-un an și două luni, conform documentelor obținute de Centrul de Investigații Media (CIM) și Buletin de București (BdB), în acest centru au murit cel puțin 21 de oameni. 

Fiecare deces a fost trecut în „caietul de prezență” lăsat în urmă de patroana centrului în timpul mutării intempestive din aprilie 2022, când Cristina Dumitra și-a luat, cu autobuze și ambulanțe, toți beneficiarii și s-a mutat la cinci minute distanță, pe strada Camil Petrescu 5-7. Toate detaliile activității acestui centru, inclusiv documentele despre decese și rele tratamente, au fost date publicității în 8 februarie de reporterii CIM și BdB. Investigația a fost preluată simultan și de Libertatea.

Reporterii CIM, BdB și Libertatea au obținut acum, la capătul unei zile de insistențe și așteptare în fața sediului din Voluntari al Direcției de Asistență Socială (DAS) Voluntari, documentul care confirmă aceste controale.

Sursă foto: Vlad Chirea, Libertatea

În 9 iulie 2023, ministrul Familiei, Gabriela Firea, scria pe Facebook că sora sa, Nela Vica Andrieș, „NU A CONDUS VREODATĂ un serviciu social care avea atribuții în Voluntari sau Ilfov în cazul bătrânilor, a persoanelor cu dizabilități” (n. red.: sublinierea cu majuscule îi aparține Gabrielei Firea).

Conform unui răspuns oficial obținut de reporterii Libertatea, CIM și BdB de la DAS Voluntari, în perioada în care a lucrat la această instituție, Nela Vica Andrieș a fost mai întâi „inspector principal” la Compartimentul Strategii, Programe, Proiecte, Parteneriate, Relații cu ONG din cadrul Serviciului pentru Protecția Copilului și Tineret din instituție, după care a devenit șefa serviciului Asistență și Protecție Socială. 

În prima calitate, cea de inspector principal, prima atribuție a sa, conform fișei postului, era „elaborarea de proiecte, programe, referitoare la restructurarea, organizarea şi dezvoltarea de programe de asistenţă socială destinate copiilor, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, oricăror alte persoane aflate în stuaţie de risc” (n. red.: sublinierea cu bold ne aparține).

Totodată, prin fișa postului, sora Gabrielei Firea era responsabilă și de „consilierea și îndrumarea organismelor private”, adică fix de centrele private din Voluntari care acum au ajuns să fie investigate de DIICOT. 

În aceeași fișă a postului, la al treilea punct indicat în răspunsul DAS, inspectorul principal Nela Vica Andrieș avea de „elaborat” proiecte și programe „pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate”. 

Totodată, aceasta trebuia să monitorizeze (punctul zece), împreună cu serviciile de specialitate din cadrul instituţiei, „serviciile sociale comunitare prestate categoriilor de persoane defavorizate ale oraşului Voluntari, în colaborare cu O.N.G – urile care activează în domeniul social sau direct de către acestea, prin subcontractare de servicii în baza legilor speciale din domeniul asistenţei sociale”, precum și să se ocupe de „culegerea informaţiilor necesare pentru realizarea materialelor”. 

Curiosul caz al Nelei Vica Andrieș, cumnata primarului Pandele

Cireșului e o stradă îngustă și înfundată din Voluntari, trasată parcă pentru o singură instituție. Dacă n-am fi în câmpia Bărăganului, aleea cu pretenții de stradă ducea la castelul de pe deal. Așa arată Direcția de Asistență Voluntari, aflată în subordinea Primăriei Voluntari. Ori, cum scrie peste tot, nu Primăria, ci Instituția Primarului, căci totul la Voluntari se încăpățânează să fie altfel.

Clădirea are trei etaje și e ridicată în stilul heirupist al marginii de București. Casa-bloc cu trei etaje de pe câmpul din Voluntari aparține unui fost consilier al primarului Pandele, Iulian Constantinescu, și este închiriată Direcției pe un preț „cam mare”. Nici măcar cele două balustrade dinspre intrarea principală în instituție nu sunt identice. 

Pe garduri sunt cocoțați vulturi de beton, în grădiniță e o remorcă, băile din interior sunt întortocheate și înguste.

Aici a lucrat, conform răspunsului oficial al DAS, din 2018 în 2023, Nela Vica (Vrînceanu) Andrieș, sora Gabrielei Firea. 

Așa ar rămâne în arhive, pentru că ea a avut raporturile de muncă suspendate între august 2018 și aprilie 2021, dar și „suspendate la cerere” între ianuarie 2022 și februarie 2023. 

Exact. Practic, imediat ce a câștigat concursul pentru poziția de inspector principal la DAS Voluntari, cumnata primarului și-a suspendat postul, nemuncind acolo deloc aproape doi ani.

Așadar, din 54 de luni, sora Gabrielei Firea a lucrat opt luni întregi, mai 2021-decembrie 2021.

56.000 lei a câștigat Nela Vica Andrieș în cele opt luni la DAS, adică 7.000 lei pe lună, conform declarațiilor de avere.

Mai apoi, în decembrie 2021, Nela Vica Andrieș a ajuns șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială a DAS. Paradoxal, o lună mai târziu, în ianuarie 2022, Nela Vica Andrieș își suspendă din nou contractul de muncă, de data asta la cerere, pentru mai bine de un an. 

Revine la serviciu la DAS undeva în luna februarie 2023, imediat după ce BdB și CIM au publicat seria despre centrele din Ilfov care acum fac obiectul unei ample investigații a procurorilor DIICOT, doar pentru câteva zile, însă. În aceeași lună, conform documentului, sora ministrului Firea și cumnata primarului Pandele este transferată la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov.

Negocieri pe Legea 544

Reporterii au mers, marți, puțin după ora 11.00, la sediul DAS Voluntari pentru obține informațiile clare despre activitatea și atribuțiile Nelei Vica Andrieș la DAS Voluntari, solicitând o discuție on the record cu directoarea instituției. 

Pentru o informație ce putea fi transmisă verbal, lucru prevăzut chiar de Legea 544/2001, reprezentanții DAS au schimbat liniile ca la hochei.

Au început cu portarul, a urmat un inspector, apoi o reprezentantă de la resurse umane, înlocuită de o alta. Toți au transmis că directoarea Daniela Lazăr, deși este în instituție, nu poate sta de vorbă, fiind ocupată, și că presa ar trebui să meargă la Primărie, pentru că DAS nu are purtător de cuvânt. 

Apoi, după îndelungi parlamentări, Direcția a convenit că va răspunde până la finalul programului și va înmâna răspunsul reporterilor. Dar în scris. 

„Se ocupă fetele”, a transmis și Lazăr la unicul contact cu reporterii, ieșirea din clădire. Întrebată cum se face că a semnat pentru Florentin Pandele un document în jurul orei 23:15 cu o zi înainte, ea n-a comentat. S-a urcat în mașina care o aștepta și a plecat.

Sursă foto: Vlad Chirea, Libertatea

Spre seară, după mai bine de cinci ore de așteptat pe scările de la intrarea în sediul DAS, reporterii au primit răspunsul la întrebări. 

După încheierea programului, când, în jurul orei 16:30, cei mai mulți dintre foșii colegi ai cumnatei lui Pandele s-au urcat în mașini, de la Opel la Range Rover, și au plecat de la serviciu.

„Șopârlele” din răspunsul DAS

Cum a ajuns sora ministrului Firea la DAS? Prin concurs, răspunde Direcția, fără să amintească și câte persoane au participat la el, deși jurnaliștii au cerut informația.

Nici motivele suspendărilor de contract ale funcționarului Nela Vica Andrieș, deși solicitate, nu au fost incluse în răspuns. 

Despre cele șapte controale la unul dintre „lagărele Cristinei”, DAS Voluntari afirmă că Serviciul Asistență și Protecție Socială, pe care Nela Vica Andrieș a ajuns să-l și conducă în decembrie 2021, le-a făcut la „căminele care au avut sediul în orașul Voluntari, B-dul Eroilor, nr. 90, județul Ilfov”.

Chiar dacă în răspunsul oficial al DGASPC este trecută adresa „Bulevardul Eroilor 90, Voluntari”, ziariștii au cerut detalii despre doar patru locații din Ilfov, una dintre acestea fiind în Bulevardul Eroilor 96. Aici a funcționat centrul Cristinei Dumitra sub mai multe firme succesiv, deci de-aici pluralul din răspunsul DAS. 

În plus, din  informațiile și documentele consultate de reporteri, la adresa Bulevardul Eroilor 90 nu a funcționat niciodată vreun cămin de bătrâni. 

Am mers, totuși, din nou pe teren, miercuri. În Bulevardul Eroilor 90 se află o casă bătrânească în care nu putea exista vreun centru, astfel că avem, logic, de-a face cu o eroare în documentul ce ne-a fost transmis.

Sursă foto: Cătălin Doscaș

Reporterii au mai găsit și alte documente care contrazic informațiile primite de la DAS. Mai exact, sora Gabrielei Firea, pe când purta încă numele de familie Vrânceanu, a fost inspector la asistența socială din subordinea cumnatului ei încă din 2017, deși instituția vorbește de angajarea ei abia în 2018

Declarațiile de avere și interese completate de ea dovedesc clar acest lucru.

Reporterii au încercat să ia legătura cu Nela Vica Andrieș pentru a-i adresa întrebări în legătură cu activitatea sa profesională la DAS. Telefonul părea închis, nu pare să folosească whatsapp (sau poate l-a setat astfel încât să nu poată fi văzută decât de propriile-i contacte din agendă), așa că i-am transmis mesaje sms. Până la momentul transmiterii acestei știri nu am primit niciun răspuns. În cazul în care vom primi punctul de vedere al doamnei Andrieș, îl vom publica.

Reporteri: Bianca Albu (Buletin.de), Răzvan Luțac (Libertatea), Ovidiu Vanghele (CIM), Vlad Chirea (foto-Libertatea)

A contribuit: Cătălin Doscaș, (Buletin de București)

/////

UPDATE

Direcția de Asistență Socială Ilfov a transmis un drept la replică pe care îl publicam, integral, mai jos:

Drept la replică solicitat publicației online Buletin de București
Joi, 13 iulie, 2023

În vederea unei informări corecte a publicului referitor la articolul apărut pe site-ul publicației Buletin de București în data de 12 iulie 2023 („Toți știau. Episodul 2: Nela Vica Andrieș, sora Gabrielei Firea, a fost șefa unui serviciu care a făcut șapte anchete în „lagărele Ilfovului” cât timp ea a lucrat la Direcție”), având în vedere prevederile legale, Direcția de Asistență Socială Voluntari solicită publicarea următorului Drept la replică:
În răspunsul transmis reporterului Centrului de Investigații Media în data de 11.07.2023 nu a fost folosit termenul de control, iar publicația face o confuzie gravă între ce reprezintă un control și ce reprezintă o anchetă socială, motiv pentru care considerăm că informațiile transmise au fost utilizate într-un mod defăimător, menite să dezinformeze opinia publică.
Așa cum am mai precizat și în răspuns, doamna Andrieș Nela-Vica nu a efectuat și nu a semnat niciuna dintre anchetele sociale menționate, iar acestea nu reprezintă un control asupra centrelor așa cum ați lăsat să se înțeleagă.
Subliniem faptul că Direcția de Asistență Socială Voluntari nu a avut și nu are atribuții de control asupra centrelor pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, instituțiile abilitate în acest sens fiind în principal: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu
Dizabilități.
De asemenea, în ceea ce privește afirmația din care rezultă că răspunsul a fost primit „la capătul unei zile de insistențe și așteptare în fața sediului”, considerăm că este o exagerare, în condițiile în care ați transmis 12 întrebări la ora 12:10 și pentru a vă putea răspunde a fost necesară consultarea a sute de dosare, întocmite în perioada august 2018 – prezent, iar activitatea mai multor angajați ai Direcției a fost afectată, inclusiv de presiunile făcute la adresa acestora de către reprezentanții Buletin de București, Libertatea, Centrul de Investigații Media.
Cu toate acestea, ați primit răspunsul în termenul legal (ora 16:50), respectiv în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, actualizată cu modificările și completările ulterioare „informațiile de interes public, solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore”.
În concluzie, considerăm că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicităm publicarea dreptului la replică, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare cititorii. Vă stăm la dispoziție pentru orice informații pe acest subiect și vă rugăm, ori de câte ori situația o impune, să solicitați și punctul de vedere al instituției noastre, potrivit regulilor/cutumelor deontologice.

scris de

Bianca Albu

Reporter

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *