Elisabeta Lipă, aleasă consilier general în 2020 pe listele PSD, a demisionat din funcția pe care o avea în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Fosta sportivă a declarat pentru Buletin de București că și-a depus mandatul pe 20 iunie, când a fost numită președinte al Agenției pentru Sport, instituția care coordonează sportul românesc. Aceasta a spus și că nu a existat nicio nemulțumire față de partid, însă nu putea să aibă ambele funcții în același timp.
„Mi-am dat demisia pentru că am fost numită președintele Agenției pentru Sport și a trebuit să demisionez. Nu poți să fii și colo și colo. Așa e procedura. Pe 20 iunie am fost numită aici și cred că tot pe 20 mi-am dat demisia, ceva de genul ăsta. Nu există nicio nemulțumie față de colegi sau de Consiliul general în sine, ci pur și simplu asta e regula“, a spus Elisabeta Lipă pentru Buletin de București
În ședința CGMB de pe 29 iunie se va lua act de demisia fostei sportive, iar postul ocupat până de curând de ea va fi vacantat urmând să fie ocupat de o persoană aflată pe lista consilierilor supleanţi ai PSD.
Între Elisabeta Lipă și Gabriela Firea a existat o relație strânsă. În 2020, fosta canotoare și-a anunțat candidatura pe Facebook. În postarea de atunci ea a susținut că are încredere în capacitatea Gabrielei Firea de a face din București o Capitală ca în Vest.
„După 20 de ani de când am primit cu bucurie titlul de Cetățean de Onoare al Bucureștiului, am decis să candidez pentru Consiliul General al Capitalei, pe lista Partidului Social Democrat. (…) Am încredere în capacitatea Gabrielei Firea de a face din București o Capitală europeană, cu infrastructură modernă, în care bazele sportive să fie tratate cu prioritate“, spunea pe 17 august fosta campioană la canotaj, Elisabeta Lipă.
Gabriela Firea a prezentat-o pe Elisabeta Lipă, tot pe celeba rețea socială, ca un om „de sport și fair-play“ alături de Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu și Daniel Pancu.
„Personalități marcante ale țării și Capitalei ni se alătură pentru a continua ceea ce am început acum 4 ani, modernizarea Bucureștiului! Depunem împreună, în aceste momente, lista pentru viitorul Consiliu General, pe care se află: Petre Roman – prim ministru al României (1990-1991), îndrăgita actriță Monica Davidescu, oamenii de sport si fair-play : Elisabeta Lipa, Cornel Dinu, Dumitru Dragomir, Anghel Iordănescu, Daniel Pancu, regizorul Sorin Ilieșiu, alaturi de cadre medicale, profesori, juristi, ingineri“, a scris Gabriela Firea tot pe 17 august.
Elisabeta Lipă conduce în prezent Agenţia Naţională pentru Sport, instituție ce a înlocuit Ministerul Sportului. Ea a fost numită pe 20 iunie în funcție. Lipă este una dintre cele mai cunoscute canotoare din secolul XX. Nu este pentru prima dată când este numită într-o funcție publică la nivel național, fiind și ministru al Tineretului şi Sportului între 2015 şi 2017.
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea