Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

PUG 2024: București European, cu Eurogară de mare viteză și legătură pietonală de la Nord la Sud

530
FOTO: Cătălin Doscaș

Primarul General al Bucureștiului, Nicușor Dan, a pus în consultare publică proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG) al Capitalei, care cuprinde, printre altele, construirea unei Eurogări de mare viteză în zona de nord-vest și amenajarea de legături pietonale între toate punctele cardinale ale orașului.

Proiectul noului PUG, aflat în consultare publică, prezintă viziunea Primarului General al Capitalei, Nicușor Dan, asupra dezvoltării orașului. Astfel, conform documentului, Bucureștiul va cuprinde 61 de cartiere, va avea un port internațional și un nou aeroport în zona de Sud. În plus, salbele de lacuri și râuri din jurul Capitalei, inclusiv Dâmbovița, ar urma să fie amenajate cu zone de promenadă, piste de biciclete și locuri de relaxare.

Un alt capitol care care creionează dezvoltarea viitoare a orașului se numește ”BUCUREȘTIUL EUROPEAN” și ilustrează amenajarea unei gări internaționale de mare viteză, în nord-vest, care să conecteze feroviar Capitala României cu marile orașe din Europa. Din schița prezentată în proiectul PUG, această Eurogară (cum a fost numită în proiectul PUG) ar urma să fie construită în zona Triaj-Chitila și să devină cel de-al doilea punct feroviar internațional de intrare și ieșire din București, alături de Gara de Nord.

Totodată, edilul propune amenajarea unor ”poluri reprezentative și identitare”, care vor purta denumirea de ”oraș”. Astfel, în zona Chitila va fi amenajat ”orașul Gării”, în zona Cotroceni va fi ”orașul Universitar”, în Pipera va fi ”orașul IT”, în apropierea Arenei Naționale va fi ”orașul Sportiv” iar în apropiere de Parcul Tineretului va fi ”orașul Verde”. 

Toate aceste ”orașe” ar urma să fie interconectate prin ”legături pietonale” cu instituții, zone și clădiri importante din București, precum Palatul Parlamentului, Guvernul, Palatul Cotroceni, Centrul Istoric, Parcul Carol, Romexpo. Practic, municipalitatea propune crearea unor trasee pietonale care să traverseze Bucureștiul de la Nord la Sud și de la Est la Vest, trecând prin cele mai importante puncte din zona centrală al orașului. 

Despre perspectiva mobilității dintr-un viitor aproapiat, Buletin de București a realizat un documentar în vara lui 2022 care poate fi urmărit, mai jos:

YouTube video

Citește și:

pe același subiect

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie.FOTO: Art Safari
ArticoleCulturăȘtiri

Crăciunul vine mai devreme, la Art Safari. Expoziție de sărbători, până pe 15 decembrie

La Art Safari, Crăciunul vine mai devreme, anul acesta. De pe 28...

Prima zonă cu asfalt de uzură pe Lotul 3 al A0 Nord
ArticoleȘtiriTransport

Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 al A0 Nord. Lucrările avansează

Lucrările la lotul 3 al Autostrăzii de Centură București A0 Nord avansează....

Referendum Bucureşti | Construcții în Capitală: Centralizarea autorizaţiilor de construire? Ce spune OAR. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ArticoleFeaturedPolitic

Referendum Bucureşti | Ce cred arhitecții despre concentrarea puterii urbanistice la PMB. „Gâtuirea” administrației

Ce cred arhitecții despre prima întrebare de la referendumul Capitalei? Bucureştenii sunt...

RAR și-a reluat activitatea parțial. Se respectă programările, dar documentele vor fi eliberate ulterior. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

RAR și-a reluat activitatea parțial. Se respectă programările, dar documentele vor fi eliberate ulterior

RAR și-a reluat activitatea parțial, după incidentul de joi, care a întrerupt...